Crin Antonescu, îngrijorat de situația din Crimeea: România este o ţară care a avut de suferit de pe urma politicii sferelor de influenţă

- Advertisement -

Crin Antonescu, președintele senatului, se arată îngrijorat de situația din Crimeea, unde forțele rusești au ocupat bazele militare ucrainiene și amenință independența zonei. Antonescu cere organismelor internaționale, NATO, ONU și UE, să-și exprime suportul față de suveranitatea statului vecin, despre care, liderul PNL, consideră că este supus unor presiuni militare destabilizatoare.

„Evenimentele care au loc în Estul Ucrainei, în special în Crimeea, sunt deosebit de grave şi pot afecta stabilitatea în zona Mării Negre. Este necesar ca Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, celelalte ţări ale NATO, ONU să-şi exprime ferm suportul pentru statul ucrainean, care are dreptul de a decide singur, fără a fi supus unor presiuni militare, politice sau economice, asupra oportunităţii aderării la spaţiul valorilor democratice europene şi euro-atlantice”.

Îngrijorarea lui Antonescu, se arată în declarație, vine și din faptul că România se află foarte aproape de zona de conflict, și, mai mult, problema esențială este faptul că statul nostru a avut mult de suferit în urma politicii sferelor de influență. De aceea, penelistul cere, fără ezitare, solidaritate cu Ucraina și condamnarea etalării de forță a Rusiei.

„România este o ţară care a avut de suferit de pe urma politicii sferelor de influenţă şi tocmai de aceea cred că trebuie să ne manifestăm fără ezitare solidaritatea cu Ucraina, condamnând orice acţiune de forţă care poate fi interpretată ca o agresiune la adresa unui stat independent. Şi tocmai de aceea cred că trebuie să ne manifestăm fără ezitare solidaritatea cu Ucraina, condamnând orice acţiune de forţă care poate fi interpretată ca o agresiune la adresa unui stat independent”, afirmă Antonescu.

În încheiere, Antonescu a anunțat că va convoca Birourile Permanente pentru ca marți, Parlamentul să adopte o declarație oficială cu privire la mișcările din nordul Mării Negre:

„În calitatea pe care o am de preşedinte al Senatului, voi solicita, luni, convocarea Birourilor Permanente, pentru ca marţi, Parlamentul, reunit în şedinţă comună, să adopte o declaraţie privind situaţia din Ucraina pentru a ne manifesta astfel preocuparea faţă de evenimentele grave care au loc în apropierea noastră. Ca ţară vecină cu Ucraina, ca ţară situată la frontiera răsăriteană a UE şi NATO, România trebuie să aibă un profil mult mai pronunţat în aceste zile, să fie mult mai activă în plan diplomatic şi sper ca acest lucru să se observe la următoarele reuniuni internaţionale în care se analizează situaţia din Ucraina”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Ministrul Sănătății a decis schimbarea managerului de la Spitalul Județean Timișoara

În urmă cu câteva minute, ministrul sănătății Alexandru Rafila...

Reţeta zilei-Prajitura cu cocos şi cremă de vanilie

Ingrediente: Blat 150g margarină 100g zahăr 1 lingura cacao...

Bancul zilei – De ce teroriștii nu vizează România

Aderizat la Romania cu bomba la valiza ascuns, tregut...

Bancul zilei – Măgarul şi Calul

Se întâlnesc calul şi măgarul prin oraş, iar calul...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Protest in fata PSD Timis. Oamenii vor sa il trimita pe Dragnea in Rusia

Protest fulger în fața sediului PSD Timiș, astăzi, de...

NATO modernizează bazele aeriene din România

NATO se pregăteşte să staţioneze în România tehnică de...

Flotă NATO, în Marea Neagră! Marina americană, română, bulgară și turcă ”exersează” împreună!

Tensiunile în regiunea Mării Negre sunt puternice din cauza...