Cristian Buşoi salută angajamentul Comisiei de mediu, sănătate publică şi siguranță alimentară de a sprijini cercetarea in domeniul sănătății

0
794

Comisia de mediu, sănătate publică şi siguranță alimentară a Parlamentului European a adoptat ieri, cu o largă majoritate, două proiecte de aviz ale europarlamentarului PNL, Cristian Buşoi, în ceea ce privește stabilirea şi implementarea noului program-cadru de cercetare şi inovare „Orizont 2020”. Obiectivul acestor avize a fost de a stabili priorităţile în materie de cercetare şi inovare pentru următoarea perioadă de programare 2014-2020, precum şi distribuirea resurselor financiare între aceste priorităţi.

 

Sprijinul pentru cercetarea şi inovarea în materie de sănătate a fost unul dintre elementele-cheie ale avizelor eurodeputatului liberal, acesta solicitând alocarea a 12% din totalul bugetului programului pentru această prioritate, faţă de 10,3%, aşa cum a propus Comisia Europeană iniţial. Astfel, dacă această propunere va fi reţinută în decizia finală a Parlamentului, cercetarea şi inovarea în domeniul sănătăţii ar urma să beneficieze de aproximativ 10,5 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020.

 

„Cred că cercetătorii joacă un rol deosebit de important pentru sănătatea publică. Munca acestora se concretizează în tratamente inovatoare, uneori pentru boli considerate incurabile, oferind astfel o nouă şansă pacienţilor care suferă de astfel de boli. De aceea, este esenţial ca UE să ofere un sprijin ferm pentru cercetarea în materie de sănătate astfel încât să aducem pe piaţa tratamente cât mai performante pentru pacienţii noştri. Acest sprijin ar avea un efect pozitiv şi pentru competitivitatea industriei farmaceutice europene la nivel mondial”, a declarat europarlamentarul Cristian Buşoi în urma votului.

 

Potrivit avizelor adoptate, noul program-cadru ar urma să ofere un sprijin substanţial pentru cercetarea în ce priveşte înţelegerea, prevenţia, diagnosticarea şi tratamentul diferitelor boli. Cercetarea se va axa, printre altele, pe bolile cronice, bolile rare şi cele infecţioase.

 

Cristian Buşoi a insistat şi asupra necesităţii de a încuraja cât mai mult cercetarea biomediacala si evolutia catre medicamenetele personalizate. „Cercetarea biomedicală este esenţială pentru a putea progresa în înţelegerea diferitelor boli şi pentru a descoperi tratamente personalizate care să răspundă cât mai bine nevoilor pacientului. Astfel, vom evita tratamentele contraproductive şi vom realiza şi economii la bugetul sănătăţii”, a adăugat europarlamentarul liberal.

 

Aceste avize vor ajunge în zilele următoare la Comisia de Industrie a Parlamentului European, care va adopta, în luna octombrie, raportul final, acesta urmând sa fie validat ulterior în şedinţa plenară.

Spune-ţi opinia civilizat!