Cuiul lui Pepelea! UMF Timișoara face salturi mortale ca sa privatizeze sănătatea bănățenilor, chiar sub nasul ministrului Alexandru Rafila

- Advertisement -
În numele autonomiei universitare și a unei modificări legislative, făcute pe genunchi și noaptea pe furiș, la umbra nebuniei cu pandemia de Covid-19, azi, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara (UMFT) încearcă, din nou, marea… cu degetul. Doar ca sa hrănească poftele cooperatiste și organizate ale baronilor locali din sănătate! Că statul e captiv, de zeci de ani de zile, intereselor private și financiare din sistemul sanitar, nu mai reprezintă niciun secret pentru absolut niciun pacient sau asigurat din Romania care a avut de a face, măcar o dată-n viață, cu vreun spital de rețea.

În primul rând, tot haosul sau bucuria – depinde din ce unghi privești problema – se datorează fostului ministru liberal al sănătății, Victor Costache. Doctor care, provenind din mediul privat, în scurtul său mandat din Guvernul lui Florin Cîțu, a deschis Cutia Pandorei, în favoarea SRL-urilor și în detrimentul statului. După care a și demisionat! Astfel, în numele mediului concurențial și când toată lumea era ocupată doar cu combaterea Covid-19, Costache a dat acces privaților, printr-o modificare legislativă, la Programele Naționale de Sănătate (PNS), insuficiente chiar și asiguraților din sistemul public de sănătate.

Și, colac peste pupăză, același înalt demnitar al statului român a dat liber și la instruirea rezidenților, dincolo de gardurile unităților sanitare de stat! Adică a absolvenților de medicină care, culmea, conform legii lui Costache, dacă aleg să-și facă rezidențiatul în clinici sau spitale private, vor fi remunerați… de la bugetul de stat. Așa cum, indirect, prin UMF-uri, instituții de învățământ… publice, vor fi plătiți și coordonatorii viitorilor medici specialiști, în baza normelor didactice. Așadar, statul român s-a trezit bun de plată, la două capete, în beneficiul privatului: să susțină financiar rezidenții și cadrele universitare deși nici primii și nici ultimii nu mai au nimic de a face cu sistemul public de sănătate!

Ceea ce încalcă, la modul cel mai copios cu putință, Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), referitor la ajutorul de stat, care interzice, negru pe alb, atât transferul de resurse și avantajul economic cât și selectivitatea și concurența neloială. Acum, ca să instruiești rezidenți în spitale/clinici private e nevoie, pe lângă altele, de două lucruri esențiale. În primul rând, unitatea medicală privată este obligată să aibă cel puțin un colaborator, pe fiecare secție, care să fie cadru universitar cu drept de predare. Și, doi, secția pe care urmează să-și exercite atribuțiunile angajatul UMF-ului, obligatoriu, trebuie să aibă fie una clinică, ceea ce vine, la pachet, cu dreptul de a coordona rezidenți.

Cutia Pandorei

Deci, azi, bătălia supremă în sistemul sanitar românesc, o luptă dusă pe toate fronturile de mediul privat, e pentru titulatura de… secție clinică universitară! Și, până nu demult, mai exact până la apariția modificărilor legislative aduse de ministrul Victor Costache, această tichie de mărgăritar era valabilă doar în sistemul public de sănătate. Adică, în spitalele de stat! Mai exact, acolo unde UMF-urile, în numele instruirii rezidenților și a cercetărilor științifice, fac legea și azi. Una pe care, fără niciun stres de incompatibilitate, o aplică și în sfera sănătății private acolo unde, aceiași șefi de secții clinice, își fac jocurile și își revarsă interesele financiare.

Acum, datorită fostului ministru Victor Costache, se poate și altfel și toată jucăria stă în mâna universităților de medicină și farmacie din România, entități publice care, prin angajații săi – rectori, (pro)decani, șefi de departamente, cadre de predare etc – controlează cu o mână de fier, de când lumea și pământul, atât regimul sanitar de stat, cât și pe cel privat. Tocmai pentru că legiuitorul a refuzat mereu să separe apele, într-o manieră clară, așa cum este în toată Europa. Cert e că, în momentul în care statul a încercat să oprească robinetul conflictelor de interese în domeniul sănătății sau să pună ordine în sistem, și-a luat-o peste bot!

Azi, singura secție clinică privată și universitară de pe malurile Begăi, care funcționează sub auspiciile Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara, este specialitatea de oncologie. Și celebra Asociație Oncohelp este marea câștigătoare! Nici nu mai contează că, în ultimii ani, din cauza tergiversărilor cu finanțarea Institutului Regional de Oncologie Timișoara (IROT), aprobată abia în urmă cu circa o săptămână, centrul privat de tratament și paleație a defilat de unul singur pe piață, reușind să consume, anual, circa un sfert din bugetul de stat al Casei de Asigurări de Sănătate Timiș. Important e că, în acest context de secție clinică universitară, rezidenții de oncologie ai UMF Timișoara au cunoscut îndeaproape Oncohelp!

Așa cum, probabil, în cel mai scurt timp, următoarea promoție de medici rezidenți, cel puțin cei care vor alege specialitățile de ortopedie și traumatologie, radiologie-imagistică medicală sau chirurgie vasculară, vor avea șansa să ia bani de la stat, chiar dacă se duc cu pregătirea profesională… în privat. Nu de alta dar, în ritm accelerat, UMF Timișoara pregătește o nouă șarjă de oportunități colegiale, așa cum rezultă din convocatorul Consiliului de Administrație, programat pentru data de 17 ianuarie 2023. O intenție care, dacă va trece de această etapă, va fi consfințită, așa cum spune regulamentul, printr-o decizie a Senatului UMFT, la finalul lunii în curs. Și, din acel moment, totul e la mâna Ministerului Sănătății care poate aproba sau respinge inițiativa universitară. Că a mai blocat-o o dată, la mantinelă!

Și punctul 7 de pe ordinea de zi a CA al UMF Timișoara supune dezbaterii solicitarea prof. univ. dr. Radu Prejbeanu, director medical al SC Materna Care SRL, de efectuare a demersurilor necesare pentru obținerea statutului de clinic pentru cele 3 specialități din cadrul Spitalului Premiere, după cum urmează: ortopedie și traumatologie – prof. univ. dr. Radu Prejbeanu, chirurgie vasculară – prof. univ. dr. Mihai Ionac și radiologie–imagistică medical pentru șef lucrări dr. Sorin Moțoi. Altfel spus, externalizarea coordonării de medici rezidenți, în mediul privat, în ideea în care toți cei trei colaboratori ai SC Materna Care SRL sunt… cadre universitare cu drept de predare!

Manta de ploaie

Acum, nici nu mai contează că cele trei cadre universitare ale UMF Timișoara nu mai au nicio treabă cu secțiile clinice din unitățile sanitare de stat, în cazul nostru cele de la Spitalul Județean Timișoara. Medicul Radu Prejbeanu a plecat din sistemul public în urmă cu aproape doi ani, mai mult împins de la spate de auditorii Camerei de Conturi Timiș, după ce a fost semnalizat în offside, datorită unui concediu fără plată, prelungit dincolo de limitele legale. Practic, post blocat la stat și muncă în privat, timp de 4 ani! Ulterior, lucrurile s-au calmat și s-au închis aici, fără alte repercusiuni.

Cu doctorul Mihai Ionac e ceva mai simplu, căci e la primul an de întrerupere al contractului colectiv de muncă de la stat (concediu fără plată cu blocarea postului), ca să profeseze în privat. Tocmai la spitalul Premiere acolo unde, acum, din postura de șef de departament, cere colegilor săi de la UMF Timișoara ca să-i aprobe titulatura de… secție clinică universitară. Irelevant că dr. Ionac a pierdut șefia administrativă de la stat, în urma unui concurs public, și că, azi, șef de secție la Chirurgie Vasculară, în cadrul SCJUT, este medicul Andreea Rață. Cât despre radiologul Sorin Moțoi, numai cuvinte de laudă: de foarte curând a luat concursul de șef secție la Spitalul Județean Timișoara și nici n-a apucat să mai semneze contractul-cadru, că a demisionat de tot din sistemul public și a plecat în privat.

Că n-a vrut să plece de unul singur și că i-a instigat pe foștii săi colegi să-l urmeze în privat, în bloc și cu promisiunea unor prime grase de instalare, doar ca să blocheze activitatea la fostul loc de muncă, asta e o altă poveste. Una pe care, așa cum spun cadre medicale, prof. dr. Florică Bîrsășteanu, încă incompatibil cu funcțiile publice din cauza inspectorilor de la ANI, o știe mult mai bine ca și subalternul său, Sorin Moțoi. Așa cum este notorie, în tot sistemul public de sănătate, chestiunea cu radiologii care, la locul de muncă de la stat, nu sunt în contract cu CJAS Timiș, de teamă ca nu cumva să bage banii din deconturi în buzunarul angajatorului principal, dar practică sportul extrem cu asigurații… doar în privat.

Și apropo de medicul Andreea Rață, proaspăt șef al secției clinice de Chirurgie Vasculară din cadrul SCJUT, titularizată prin concurs public, în urmă cu câteva luni, și confirmată în fosta parohie a prof. univ. dr. Mihai Ionac, prin avizul Ministerului Sănătății (nr. 21142 din 17 octombrie 2022). Cert e că, până acum câteva luni, dr. Rață a fost chiar și coordonator de medici rezidenți. Tot în baza unor aprobări scrise, în primul rând din partea UMF Timișoara (6 octombrie 2022), ulterior, apostilate și legalizate de DSP Timiș și Ministerul Sănătății. După care, la nicio lună, pe data de 4 noiembrie 2022, toate acreditările i-au fost retrase, la cererea UMF Timișoara, angajatorul său secundar, în calitate de șef de lucrări.

Pe scurt, prin semnătura prorectorului instituției, prof. univ. dr. Andrei Motoc, motivul invocat de instituția de învățământ superior a fost că, în cazul dr. Andreea Rață, s-a comis o greșeală fatală… de lezmajestate. Și, ca urmare a unei noi analize de caz, dublată de o disecție longitudinală a Departamentului X – Chirurgie II, UMF Timișoara a dat verdictul sec: ”În concluzie, coordonator de rezidențiat, pe specialitatea de Chirurgie Vasculară, va rămâne prof. dr. Mihai Ionac, șef disciplină Microchirurgie….”. Deși, conform regulamentului UMF Timișoara, coordonatorul de program de rezidențial trebuie să fie șef de disciplină, director de departament sau șef de secție și cadru didactic universitar, recte profesor, conferențiar sau șef de lucrări, certificat în specialitatea programului. Și dr. Rață întrunește condițiile cumulative!

Așa că, în tot păienjenișul de interese public-private ale sistemului sanitar, rămâne de văzut cum va se va rostogoli zarul în mâinile UMF Timișoara. Și nu exista decât două variante! Ori în beneficul bolnavilor care, chipurile, sunt în epicentrul sistemului sanitar românesc și care prin cotizațiile la CAS au dreptul la un tratament echitabil, nu direcționat. Fie în favoarea intereselor private și de grup din instituția de învățământ superior! Un așezământ didactic, întemeiat la 1944 de însuși Regele Mihai I și care, azi, poartă numele lui Victor Babeș, fondatorul școlii românești de microbiologie. Tocmai pentru că aceste două nume spun ceva, speranță mai există…

2 COMENTARII

  1. Ar trebui sa fie mai multe spitale private in care pacientul, care plateste CASS la Statul Roman, sa isi poata deconta 100% serviciile medicale si sa plateasca din buzunar doar sporul de confort. Si e absolut normal ca rezidentii ce lucreaza in spitalul privat sa fie platiti de Stat, din banii pe care eu, si alti fraieri ca mine, i-am dat la Stat, luna de luna, in ultimii 25 de ani, nicidecum din banii pe care trebuie sa ii platesc in plus la un spital privat.

  2. Toata mizeria din sistemul public de sanatate si capul mafiei halatelor albe poarta un singur nume, Cret Octavian. Individul asta e in spatele tuturor masinatiunilor cooperativei si daca ii displace mai mult ceva, acel ceva este publicitatea pentru ca este invatat (De cine oare? De baietii aia pe care ii invoca toata ziua in soapta si la modul misterios?) Vrajeala, el este un exponent la varf, discret, al corpului dur al mafiei halatelor albe. Apropo, mai Cret, care a fost suma vehiculata de acum 2 ani pentru chestia cu transformarea spitalului Premier (parte din grupul Regina Maria) in clinica universitara? Poate ne spune Prejbeanu. Apropo, cum mai preda Prejbeanu si mai este angajat la UMF in conditiile in care el nu mai are integrare clinica intr-o clinica universitara (fiind data afara de la Judetean acum 2 ani de aia de la Curtea de Conturi Timis) pentru ca tine postul blocat total ilegal si ABUZIV – tinut de pacaliciul ala de Craina pe care tot voi acum l-ati aruncat peste bord de a ajuns asta sa vorbeasca singur. Chiar singur nu, ci cu vechea cunostinta a lui Prejbeanu? Ce ziceti la asta mai Cret si Motoc? Oricum e disperare mare daca tu Cretule Octavianule ai iesit la bataie. Capi di tu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

VIDEO! Timișoara, invadată de țepari care se dau reprezentanții Enel. Vezi cum acționează

Atenție mare cui deschideți ușa și ce acte semnați!...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie