Din sufletul Ripensiei, pentru cei mici

- Advertisement -

Din sufletul Ripensiei, pentru cei mici 1În cursul acestei săptămâni, jucătorii Ripensiei Timişoara, împreună cu atrenorul Ovidiu Olariu, au vizitat două centre de plasament, unde au împărţit pachete micuţilor, aducându-le, astfel, un zâmbet in pragul Sărbătorilor de Crăciun.

Preţ de câteva minute bune, băieţii echipaţi în galben-roşu s-au jucat cu copiii, care, încântaţi de cadouri şi de prezenţa fotbaliştilor, au colindat şi au recitat poezii. Au fost oferite pachete individuale, iar centrele au fost dotate cu aparatură electrocasnică, de care aveau mare nevoie.

Centrele vizitate aparţin de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, primul fiind Centrul de Primire în Regim de Urgenţa de pe str. Cpt. Damşescu, iar al doilea a fost Adăpostul de Zi şi de Noapte pentru Copiii Străzii, de pe Str. Ioan Slavici.

Această activitate a putut fi desfăşurată datorită donaţiilor făcute de către Membri Asociaţi în cadrul Adunării Generale, anunţă ripensiatimisoara.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Imagine cu Link către Facebook Profil Facebook Alfred Simonis

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Ajutoarele de la Uniunea Europeană se distribuie din nou, pe principiul „Primul venit, primul servit!”

Distribuirea se va face la vechea adresă, din Timişoara,...

Unde ne distrăm în acest week-end? Iată recomandările noastre

Vineri, 28 septembrie LIFE!PUB ora 22: KARAOKE PARTY - THE BEST...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

CJ Timis se lauda cu transparenta in alegerea finantarii proiectelor culturale si sportive pe anul 2019

Consiliul Județean Timiș (CJT) supune dezbaterii publice ghidurile privind...

Timisoara mai poate astepta: CNI finanteaza un stadion de 10.000 de locuri la Slatina

La începutul acestei săptămâni, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin...

Primăria Timișoara își ia expert pentru a stabili prejudiciul cauzat de finanțarea echipelor sportive

Este oficial, după ce a pierdut procesul cu Curtea...