Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Doi bărbați, prinși la BRACONAJ lângă Petrovaselo! Vânau cu o armă cu AMORTIZOR, de pe un ATV! FOTO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

În cursul serii de luni, 20 iulie 2015, personalul care asigură paza fondului de vanatoare 41 Cralovăț, care aparține Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara (USAMVBT), au depistat doi bărbați, Gabriel Petruș, domiciliat în Șuștra, și Voislav Andreici din Petrovaselo, la braconaj la mistreț. Cei doi vânători se aflau pe un ATV, iar de pe acesta foloseau un far pentru a ilumina suprafața de vânătoare.

Angajații USAMVBT au descoperit că cei doi bărbați aveau asupra lor o arma clandestină prevăzută cu amortizor. Braconierii au fost predați poliției din Recaș, la fața locului sosind și polițiști de la Serviciul Arme.

ATV-ul a fost indisponibilizat pe durata cercetarilor, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili toate amănuntele legate de acest caz și pentru a studia întreaga activitate infracțională a celor doi bărbați. Chiar și polițiștii criminaliști s-au deplasat la fața locului, pentru a extinde cercetările, după descoperirea armei.

”În jurul orei 23:30, în apropierea localității Petrovaselo, au fost identificați doi bărbați care aveau asupra lor o armă de foc deținută ilegal. Cei doi nu aveau autorizație de vânătoare, motiv pentru care le-a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, ne-a informat Ancuța Morariu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Cei doi bârbați sunt cercetați în stare de libertate, urmând ca la finalul anchetei aceștia să suporte consecințele legale.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore