Caz nemaiîntâlnit în fotbalul din România. Din dragoste pentru UTA BD, doi jucători care evoluau în Liga a IV-a din județul Arad, la Victoria Zăbrani, au fost excluși din lotul echipei. Frații Raul și Cristian Caba i-au mințit pe oficialii clubului din Zăbrani că au un deces în familie și că nu pot face cu echipa deplasarea de la Santana. Ulterior, cei doi au fost surprinși alături de galeria UTA-ei în deplasarea de la Universitatea Cluj.
După întrunirea consiliului de administrație a Victoriei Zăbrani, abaterile celor doi au fost sancționate cu o amendă de 1000 de lei pentru fiecare, precum și cu excluderea lor din activitatea competițională. Mai mult, președintele clubului Victoria Zăbrani a prezentat întreaga poveste pe site-ul victoria-zabrani.ro.
„Rar ne-a fost dat să vedem o așa minciună macabră din partea unor tineri în care aveam încredere, frații Caba. Nimeni nu se aștepta la un asemenea gest. Înaintea deplasării de la Sântana, aceștia s-au prezentat la președintele clubului spunându-i că au un deces în familie și că nu pot participa la meciul nostru pentru că trebuie să meargă la înmormântarea verișorului lor din Buteni. Chiar dacă a avut o ezitare, încercând să afle la ce oră este înmormântarea și dacă poate să trimită o mașină după ei, președintele a fost întâmpinat cu un refuz categoric, cei doi spunând că vor fi obosiți. Mare ne-a fost surpriza atunci când am vrut să trimitem o coroană și am aflat că nu există nicio înmormântare. Apoi a început să apară și adevăratul motiv al absenței lor – deplasarea cu galeria UTA-ei la Cluj!”, s-a menționat pe site-ul echipei, victoria-zabrani.ro.
„Bravo frații Caba! Din galeria UTA-ei vă luați banii, nu de la clubul unde aveți contracte. Să vă fie rușine! Sau poate că v-ați găsit locul în sfârșit, pentru că la clubul din Zăbrani nu mai aveți ce căuta!”, a fost mesajul clubului către cei doi frați.
Foto: specialarad.ro