Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Dorele, cât de „curat” lucrezi…! O firmă din Timişoara îşi bate joc de lucrările pe care le face FOTO+VIDEO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Cazul de mai jos ne-a fost prezentat de un timişorean care locuieşte în apropiere de Piaţa Verde, acolo unde o echipă de muncitori, din categoria „Dorel”, făceau mişto de lucrarea pe care o aveau de executat.

După ce au săpat o groapă „sănătoasă” în asfalt şi au scos un morman de pământ din aceasta, oamenii au umplut carsabilul cu apă, care, aşa cum era firesc, în combinaţie cu pământul a creat un strat serios de nămol… totul în faţa staţiei de troleibuz.

„Astăzi, când m-am întors de la servici am observat că au început ceva lucrări în zona Aradului, mai exact lângă staţia de troleibuz de la Piaţa Verde. După cum se poate vedea, muncitorii devarsă apa murdară ce este pompată din gaură direct pe carosabil şi chiar în staţie. S-a creat o adevărată baltă de nămol şi apă în acea locaţie. Mai mult, lângă unul dintre canale se afla şi un morman de pământ, semn că acela a fost înfundat deja cel puţin o dată” ne-a povestit bărbatul.

„Consider că este inadmisibil ca aceste lucrări să distrugă carosabilul şi chiar hainele oamenilor care trec pe acolo” a adăugat omul, revoltat de situaţia creată de muncitorii din zonă.

Timişoreanul ne-a trimis şi câteva imagini surprinse cu telefonul mobil dar şi un scurt clip video, unde se vede exact că cele povestite de el sunt cât se poate de reale. Omul a mai adăugat că ar fi curios ce măsuri va lua municipalitatea împotriva reprezentanţilor acestor firme, curiozitate pe care o avem şi noi şi mai ales dacă edilul-şef Nicolae Robu are cunoştinţă despre modul cum se lucrează pe şantierele mai puţin „importante” din oraş.

[responsive_youtube

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore