EXCLUSIV! PMP Timiş i-a retras sprijinul politic Roxanei Iliescu! Ce anunţă vicepreşedintele CJ Timiş

- Advertisement -

Mişcare de ultimă oră în PMP Timiş, unde conducerea organizaţiei a decis retragerea sprijinului politic pentru Roxana Iliescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş şi pentru Fedor Maşniţa, consilier municipal la Lugoj. Ambii au confirmat informaţiile pentru Vocea Timişului.ro şi au comentat decizia luată de noua conducere a PMP Timiş, reprezentată de Radu Şumălan şi secretarul Dorin Câdea.

Fedor Maşniţa ne-a declarat că „S-a votat, eu nu am fost acolo, secretarul general Dorin Cândea a votat prin telefon, că nu era prezent şi mai nişte colegi, dar din ceea ce spune statutul a fost o chestie ilegală. Mi s-a retras sprijinul politic mie şi Roxanei Iliescu. Pe mine făceau mari presiuni să mă retrag şi să nu o mai susţin pe Roxana. Cândea şi profesorul Sumălan, mă ameninţau că o să am de pierdut chiar funcţia de consilier”.

Roxana Iliescu ne-a spus şi ea că „Au votat excluderea mea în seara asta, au fost două voturi chiar prin telefon. Eu voi contesta prin faptul că sunt vicepreşedinte la nivel naţional, ei trebuie să meargă cu votul ăsta în forul de conducere al partidului, în Colegiu Naţional şi bineînţeles că voi contesta. Am informaţii că au votat la vedere, iar conform statutului nostru, votul legat de persoane este un vot secret. Nu ştiu mai multe amănunte, nu ştiu nici măcar cine face parte din nou CEJ. (…) Noi mâine avem şedinţă la nivel naţional”. Iliescu spune că noua conducere a PMP a urmărit să o elimine din funcţia de vicepreşedinte al CJ Timiş. Ieri, Roxana Iliescu anunţa în cadrul unei conferinţe de presă că membrii PMP care nu au complotat la debarcarea ei de la şefia partidului sunt supuşi la presiuni de Şumălan şi echipa lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Un comisar-șef de la DGA Timiș s-a ales cu un ordin de protecție de 5 zile, după ce și-a bătut soția, cetățean ucrainian

Așa cum rezultă din informații verificate, confirmate ulterior chiar...

Teatrul Național Timișoara prezintă în premieră, în data de 15 ianuarie, spectacolul EMINESCU!

Teatrul Național din Timișoara prezintă în premieră spectacolul EMINESCU,...

Poliția Locală se reorganizează! Vor fi reduse mai multe posturi, inclusiv de conducere

Reorganizarea se face prin transformarea vechiului departament într-o structură...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

”Linia întâi” din Partidul Miscarea Populara Timis, RUȘINEA electorala a Banatului

Partidul fostului președinte Traian Băsescu, Mișcarea Populara, a devenit...

Vicepresedinte al CJ Timis, obligat de seful de partid sa voteze impotriva bugetului institutiei

Gest fără precedent în plenul Consiliului Județean Timiș....

OFICIAL PSD a retras sprijinul politic guvernului condus de timişoreanul Sorin Grindeanu. Ce declară Liviu Dragnea

Soarta guvernului condus de timişoreanul Sorin Grindeanu a fost...

Roxana Iliescu şi Titu Bojin, război pe membri. Ce acuze îşi aduc reciproc

Conflict între Roxana Iliescu, vicepreşedinte PMP Timiş şi şeful...