Antrenorul adversarei celor de la Poli, Flavius Stoican, s-a arătat încântat de echipa pe care a întâlnit-o, acesta făcând o remarcă cel puţin „măgulitoare” la adresa băieţilor lui Velcea. Fostul internaţional de pe banca Mioveni-ului consideră că echipa din Banat ar face faţă în Liga I fără probleme, chiar şi cu actualul lot.
Tehnicianul echipei CS Mioveni s-a bucurat enorm sâmbătă, după egalul obţinut de elevii săi în faţa uneia dintre candidatele serioase la promovare – ACS Poli Timişoara. Fostul internaţional a declarat la conferinţa de presă de la finalul meciului că e mândru de jucătorii săi, iar de Poli avea să spună că este una dintre cele mai bune echipe din serie. „Am întâlnit una din cele mai bune echipe din serie, dacă nu cea mai bună. Dacă am fi fost ceva mai atenţi, am fi putut marca în prima repriză. Şi Poli a avut o perioadă de dominare în partea a doua, dar cred că este un egal meritat. Acest punct ne va ajuta foarte mult, va contribui mult la creşterea moralului nostru. Sunt mândru, băieţii mei dau totul pe teren şi asta contează foarte mult pentru mine” a declarat Stoican.
Fostul internaţional nu s-a dat deoparte nici de la a vorbi despre adversara de sâmbătă, spunând despre Poli că joacă bine şi că ar face faţă cu brio cerinţelor din prima ligă, considerând echipa bănăţeană „peste” formaţiile de pluton din primul eşalon. „Eu zic că Poli ar face faţă în prima ligă chiar şi cu actualul lot, se vede că se lucrează foarte mult la antrenamente. Înainte de acest meci am avut o oarecare teamă pentru că şi cu UTA au jucat bine chiar dacă au pierdut. În partea a doua a clasamentului primei ligi sunt echipe slabe, echipe care, cu siguranţă, nu ar putea face faţă Timişoarei”.