Foto: Constantin Duma

În campania electorală, deputatul PNL pe ColegiuL 1 din Timișoara Horia Cristian, susținea  că Timișoara este „parte din mine așa cum și eu sunt parte din ea. Atunci când am decis să lupt pentru binele ei, am făcut făcut-o fără ezitare. Cred în spiritul acestui oraș, cred în oamenii lui, cred într-o minunată și privilegiată comuniune Timișoara-timișoreni. Timișoara a ratat prea multe șanse iar acum este momentul nostru”.

Declarația este luată de pe pagina de internet a dânsului. Acum însă, când orașul a mai rata o șansă de dezvoltare, atitudinea deputatului s-a schimbat, a devenit dintr-o dată mult mai „moale” cu privire la lupta pentru binele urbei. În urma refuzului Guvernului de a se construi un spital regional la Timișoara, de acum câteva zile, Horia Cristian a declarat:
„Părerea mea este că nu este un eșec și aici trebuie să dau dreptate guvernului chiar daca nu îmi place. Spitalul de urgență din Iași este spital pavilionar, se lucrează în situații incredibile, la Cluj este aceeași situație. Daca privești strategic, primele două care trebuie adresate sunt Iași și Cluj. Indiscutabil. Să nu credeti că un spital regional este un mega-giga spital. Un spital regional are doar 600 de paturi și fac doar urgențe. Deci, pentru cei care își închipuie ca va fi nu stiu ce spital uriaș în care vor pacienții primi toate serviciile posibile și imposibile din lume se înșeală amarnic. Nu exista medicină programată în aceste spitale. Craiova este o alegere cu conotații politice și personale din partea premierului. Daca v-ați uita la Iași și la Cluj, Timișoara este foarte bine acoperit din punctul de vedere al urgențelor. Standardul de cost pentru aceste spitale regionale este foarte umflat. Spitalul de oncologie s-a constrUit cu vreo 380.000 euro per pat, un privat construiește același tip cu vreo 100.000 de euro pe pat, la dotari similare și chiar superioare. Timișoara nu este buricul pământului, e imposibil ca oamenii din toată țara să vină la Timișoara. Trebuie să vă gândiți că Iașiul și Clujul au nevoi mai mari. Eu cred că găsim bani să facem nu trei, ci cinci spitale regionale. Oricum, ce am auzit din gura premierului e doar o intenție. Ministerul Sănătății are intenția de a reabiltiat toate blocurile operatorii de la spitalele județene din țară, ceea ce are un impact mai mare decât construirea de spitale regionale.

Înțelegem punctul de vedere al deputatului dar timișorenii nu au dorit niciodată ca la Cluj și la Iași să nu se construiască, iar la Timișoara – da, ci ca toate trei orașele să aibă parte de același tratament. Dacă un privat construiește un spital cu dotări superioare unuia bugetat de guvern, atunci înseamnă că undeva există o carență de plănuire financiară. Ar trebui ca Ministerul Sănătății să își pună niște întrebări esențiale, prima dintre ele fiind „Cum ei pot și noi nu?”

O altă întrebare, de data asta aflată pe buzele timișorenilor, este „Când va fi și Timișoara o opțiune sentimentală pentru cineva?”

În altă ordine de idei, chiar dacă spitalul regional ar prelua doar urgențele, poate ar mai înlesni munca celor din Ambulatoriile și de la Urgențele din celelalte spitale, care aleargă de dimineață până seara în condiții de „minutul și pacientul”.  Și încă ceva. Dacă sunt bani doar pentru trei spitale, de unde mai „tăiăm” ca să facem cinci? La toate aceste întrebări așteptăm un răspuns din partea deputatului.

Spune-ţi opinia civilizat!

1 COMENTARIU

Comments are closed.