Madalin-Smaranda

Adus pe ”ultima sută” la Poli Timișoara, ”localnicul” Mădălin Smaranda s-a impus foarte repede în fața mult mai tânărului Eduard Pap, iar în partidele în care a apărat poarta bănățeilor, adversarii nu au reușit să marcheze niciun gol. Mai mult decât atât, colegii săi au dat goluri cu ”nemiluita”, în campionat.

Reporter: Suporterii care te-au văzut în poartă se întreabă care este istoria căștii de protecție pe care o porți. Ne spui și nouă?

Mădălin Smaranda: S-a întâmplat sezonul trecut, la un meci jucat pentru fosta mea echipă FC Bihor. Jucam în deplasare, la CSU Craiova, iar în repriza a doua, la un corner, am ieșit, am prins mingea și m-am trezit cu o lovitură puternică în spate. Nu știam ce s-a întâmplat, am căzut pe jos și mi-am revenit după câteva secunde de inconștiență. Am încercat să continui, dar mi s-au tăiat picioarele și îmi era rău. M-au ajutat maseorul și medicul să nu cad, m-a luat Ambulanța de pe teren și m-au dus la spital în Craiova. Am făcut un analize, o tomografie, însă nu a rezultat nimic din acesta. Mă simțeam mai bine și m-au externat. Am plecat acasă, la Oradea unde am fost la un spital particular, am făcut o nouă tomografie, iar un neurochirurg a constatat că de fapt am o fisură craniană. Doctorii susțin că nu e nimic ”grav”. Asta se poate întâmpla oricui suferă lovituri puternice la cap. Am avut o perioadă de pauză de aproape o lună de zile în care n-am putut să fac absolut nimic. Am mai încercat eu să fac câteva antrenamente mai ușoare însă mi se făcea rău foarte repede. Am făcut foarte multe investigații, inclusiv la ochi, am vizitat mai multe clinici pentru a avea certitudinea că totul este bine, să nu am cheaguri ascunse care să-mi provoace ceva rău. Am venit și la Timișoara unde am făcut o serie de investigații. Am risipit toate posibilitățile negative și era totul în regulă. După o perioadă am început să mă antrenez foarte sumar, alergări și efort minim, deși eram în plin campionat. Echipa se zbătea pentru salvarea de la retrogradare, aveau nevoie de mine. Treptat, treptat am reușit să mă readaptez, însă medicii mi-au recomandat să joc numai cu cască, întrucât în cazul unei noi lovituri în aceeași zonă să nu se întâmple alte nenorociri. Acum numai încălzirea o fac fără cască, în rest, tot ce ține de antrenamentele echipei, le fac cu casca pe cap. Voi merge la un nou consult, în curând, să vedem dacă s-a sudat acea fisură și apoi voi vedea ce spune medicul, dacă va mai trebui sau nu să port cască.

R.: Ai apărat poarta lui Poli în trei meciuri în care nu ai primit niciun gol, în campionat, iar colegii tăi au înscris câte trei goluri în fiecare partidă în care tu ai stat în poartă…

M.S.: Da, lucrul ăsta e important pentru echipă. Și că nu s-a primit gol și că s-au marcat câte trei goluri în fiecare meci. E foarte imporant pentru moralul nostru. E bine că am avem continuitate în rezultate. Importante sunt victoriile, pentru că acestea ne aduc victorii la rândul lor, aduc moral, încredere și ne dau speranțe pentru viitor, pentru a ne îndeplini obiectivul trasat.

R.: Apropos de obiectiv, crezi că în actuala componență se poate îndeplini?

M.S.: Eu spun că da!

R.: Dar în caz de promovare în Liga I, crezi că actualul lot ar face față?

M.S.: Nu știu ce să zic. Acolo intervin alți factori, antrenorii, cei care se ocupă de asta. Se formează un nucleu de jucători, un grup important și grupul ăsta se câștigă greu, în timp, dar până la a putea face față e cale lungă…

R.: Ai apărat o perioadă la ”rivala” UTA, cum ți se pare că aperi acum poarta echipei din orașul în care te-ai născut?

M.S.: Ciudat a fost când am plecat din Timișoara să apăr pentru UTA, dar așa mi-a fost dat în viață. Ăsta mi-a fost traseul în fotbal. A fost ciudat ca un timișorean să apere tocmai poarta rivalei. Fiecare om își dorește să fie reprezentativ pentru locul unde s-a născut și uite că drumul vieții m-a adus să reprezint echipa orașului meu. Să mă întorc acasă și să joc pentru Timișoara.

R.: Nuno Claro, fostul portar al lui Poli își continuă activitatea și la 37 de ani, tu ai ”doar” 30. Cât plănuiești să mai rămâi pe gazon?

M.S.: Atât cât voi fi util și sănătos! Asta e clar! Pun suflet, am pus suflet de mic și dau totul pentru fotbal. Dar în momentul în care nu mă va mai ajuta organismul să fiu la nivelul la care se va cere, o să spun stop și asta este. Nu știu la ce vârstă va fi asta.

R.: Și după ce vei spune stop…?

M.S.: Îmi place foarte tare meseria pe care o practic și aș vrea să continui cu asta. Nu voi mai fi portar, dar cu siguranță voi vrea să devin antrenor cu portarii.

R.: Cum ți se par antrenamentele alături de Dan Alexa și noul preparator fizic?

M.S.: Noi, portarii, intrăm într-o anumită parte a antrenamentului. Lucrăm separat cu Marius Popa, dar din ceea ce se lucrează e senzațional. Jorge vine de la cel mai înalt nivel posibil, de la Real Madrid și e clar că avem numai de învățat de la el Metodele de lucru și de antrenament sunt unele foarte, foarte bune. Folosește metode noi, foarte plăcute. Ne face să mergem cu plăcere și dezinvoltură la antrenamente. Mergi și muncești cu drag.

R.: Timofte a declarat că Alexa este unul dintre cei mai buni viitori antrenori ai României. Tu ce părere ai?

M.S.: ”Mister” e la început de drum și mie mi se pare un antrenor foarte bun. Reușește să ne mobilizeze și să ne monteze, fiind și retras foarte recent din activitatea de fotbalist, ne ”simte” mai bine.

R.: Cât de mult vă motivează ”Chirurgul” Dan Alexa?

M.S.: Te motivează prin spiritul lui, prin atitudinea lui, prin felul cum vorbește despre fotbal. Îți dă același imbold pe care el îl avea pe teren.

R.: A început să-și pună amprenta pe jocul echipei, ținând cont de ultimele rezultate și de ”răutatea” pe care Poli o afișează?

M.S.: Cred că da. Echipa e construită pe un nucleu, pe o parte dintre jucătorii care au fost și sezonul trecut. Sunt mulți nou-veniți, iar omogenitatea echipei e clar că a avut de suferit la începutul campionatului, dar ușor-ușor, cu timpul, rezultate au devenit mai bune, ultimele dintre acestea nefiind întâmplătoare. Echipa începe să se omogenizeze, să se cunoască, să reacționeze la cerințele antrenorului.

R.: Pe plan familial te pregătești să devi tătic… Cum te simți din acest punct de vedere?

M.S.: E un lucru senzațional. Cred că e cea mai mare realizare a mea. Aștept cu emoții…

Portarul Mădălin Smaranda s-a născut pe data de 5 septembrie 1984, la Timișoara și în sezonul 2014-2015 al Ligii a II-a a apărat poarta lui Poli, trei partide consecutiv, timp în care nu a primit niciun gol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.