Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Poliția Locală trage un semal de ALARMĂ! Prestarea de activități în folosul comunității este dificil pe pus în practică, la Timișoara

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Conform Regulamentului privind prestarea unei activități în folosul comunității la nivelul Municipiului Timișoara, Poliția Locală este cea care aduce la îndeplinire mandatele de executare emise de instanță în conformitate cu OG 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunitatii. Potrivit actului normativ, instanța aplică sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, dacă apreciază că aplicarea amenzii contravenționale nu este îndestulătoare ori contravenientul nu dispune de mijloace materiale și financiare pentru plata acesteia. Același act normativ, prevede că în cazul in care contravenientul, cu reavoință, nu se prezintă pentru luarea în evidență și executarea sanctiunii, Judecătoria poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.

Pe plan local, au fost stabilite, prin Hotărârea de Consiliu Local 393/2009 modificată prin HCL 149/2013, domeniile serviciilor publice si locurile în care se vor presta activități în folosul comunității, respectiv SC Horticultura SA, SC Drumuri Municipale SA, SC Piețe SA și Regia Autonomă de Transport Timișoara. În scopul stabilirii locului unde contravenientul urmează să presteze activitatea în folosul comunității, la inițiativa Directiei Politiei Locale Timisoara s-a constituit un grup de lucru format din reprezentantii acesteia și ai celor patru societăți menționate.

Așadar, deși cadru legal există, punerea în aplicare a mandatelor emise de instanță privind prestarea unei activități în folosul comunității este destul de dificilă. ”Spre exemplu, anul acesta au fost emise de către instanță un număr de 109 mandate pentru executarea de muncă în folosul comunității în cazul unor persoane care au săvârșit contravenții pe teritoriul întregii țări, dar au domiciliul în Timișoara, și care, neavând bunuri pe numele lor, nu au putut fi executate silit. Cu toate acestea, peste 90 dintre acestea, deși au domiciliul în Timișoara, nu mai locuiesc la adresele din documentele de identitate, iar o parte au plecat din țară după săvârșirea contravențiilor, dar înainte de pronunțarea instanțelor de judecată” ne-au informat reprezentanții instituției timișorene.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore