- Advertisement -
Vineri, 19 septembrie 2014, a fost ultima zi de participare a jandarmilor la campania de donare de sânge iniţiată în luna august. Luptătorii detaşamentului antiterorist din Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara, au donat sânge, iar cu bonurile de masă primite ca urmare a gestului lor au făcut senzație.
Aceștia au cumpărat produse alimentare pe care le-au donat adolescenţilor de la Centrul Mamă-Copil din Timişoara. ”Pentru această faptă, luptătorii nu aşteaptă mulţumiri, ei doresc doar să fie alături de semenii lor, nu numai prin misiunile pe care le execută ci şi prin alte acţiuni care le dovedesc spiritul de solidaritate” ne-a comunicat Compartimentul de Informare al instituției timișorene.