Medicul timișorean care a cerut ”legalizarea” șpăgii aruncă BOMBA: Asigurarea de sănătate ar trebui să ajungă la 14%

- Advertisement -

Secretarul de stat a precizat că la nivelul Ministerului Sănătăţii există discuţii privind posibilitatea majorării contribuţiei pentru asigurările de sănătate, fără ca până acum să existe o decizie în acest sens. „A fost o discuţie privind analiza sistemului de sănătate. Nu este un obiectiv sau o măsură stabilită de Guvern. Au fost discuţii globale. Nu avem o discuţie sau decizii la nivel interministerial. Este doar o discuţie în perspectivă şi merită făcută, după părerea mea”, a spus secretarul de stat, la conferinţa de presă dedicată Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Hepatitei, organizată de MEDIAFAX, în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO),

Dorel Săndesc a adăugat că discuţia din Guvern privind reducerea CAS a venit şi pe fondul unei „frici de noi taxe”. „Am văzut sondaje în care oamenii pun pe primul loc sănătatea, fiind de acord să plătească mai mult. Discuţia e necesară şi am discutat inclusiv cu FMI. Este o dezbatere pe care vrem să o avem. Părerea mea e că ar trebui revenit la nivelul anterior, pentru că această contribuţie este la nivel standard în UE, 13,5-14 la sută”, a mai spus Săndesc, care a precizat că la discuţiile cu oficialii FMI au participat şi reprezentanţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi ai Ministerului de Finanţe, notează Mediafax.

Menționăm că același medic timișorean, Dorel Săndesc, a propus în urmă cu circa trei săptămâni legalizarea ”șpăgii” din spitale, aecasta fiind una dintre soluțiile pentru rotunjirea veniturilor medicilor și a asistentelor medicale, ceea ce nu ar mai împinge personalul medical din România să plece peste hotare, la muncă.

Foto: Sebastian Tătaru

2 COMENTARII

  1. Nu va pune nimeni sa platiti in plus, nu va fi o suma anume. Daca te duci la medic si iti salveaza viata si vrei sa te recompensezi si ii dai 200 e sau cat vrei tu, dupa cum ziceam nu va fi o suma anume, din aia 200 e nu ii baga doctorul pe toti in buzunar ca pana acum ci da 13.5-14 % din ei la spital ca data viitoare cand ajungi acolo sa ai conditii mai bune, tu sau familia ta sau oricine. E formulat aiurea articolul dar e o chestie foarte buna. Si asa se da oricum spaga si doctorii isi cumpara case si spitalul tot vai si amar e, asa macar mai ajunge si la spital. Consider ca este o chestie foarte buna.

  2. Ma gandeam sa muncesc si statul sa-mi ia toti banii, nu doar cei 32.5%. Serios bai medicul lu spatiu verde ??? Adica sa ajung la 40% din salar luat cu japca. Ma gandesc sa va dau la cioc, ma gandesc serios sa ma las de lucru ptr. ca nu se merita sa muncesc. Pe munca mea, pe sudoarea mea nu imi permit nimic. Iar voi visati doctorii lu spatiu verde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie