Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Noapte de pomină pentru trei frați după ce au furat o mașină și au făcut accident în centrul Timișoarei

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Trei frați din Peciu Nou și-au făcut de cap noaptea trecută în centrul Timișoarei. Tinerii cu vârste cuprinse între 13 și 22 de ani au ajuns pe mâna polițiștilor după ce au furat o mașină Dacia 1310 și au condus pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism BMW X3.

Toți cei trei sunt originari din Igriș, însă locuiesc fără forme legale în Peciu Nou, acolo de unde au venit în Timișoara pentru a căuta prin tomberoane, în noapte de vineri spre sâmbătă. Ajunși pe strada Mangalia, tinerii au observat mașina parcată regulamentar, au forțat portiera și, după ce au căutat prin ea, au găsit o pereche de chei, pornind autoturismul.

După ce și-au început cursa pe străzile Timișoarei, au ajuns în Piața 700 în jurul orei 03.00 pe strada Sfântul Ioan, pe interzis, până în colțul Pieței Victoria, unde au lovit un BMW X3, care circula regulamentar. Fratele mai mare, de 22 de ani, care a fost și șoferul, l-a luat pe cel mai mic și au fugit, lăsându-l în urmă pe băiatul de 18 ani, imobilizat de conducătorul BMW-ului și de prietenii acestuia.

Ajunși la fața locului, polițiștii l-au luat la întrebări pe tânăr. Acesta le-a povestit că mașina este a fratelui său și că a fugit pentru că s-a urcat băut la volan. Nu le-a luat mult oamenilor legii să-și dea seama că, de fapt, totul este o minciună și că mașina a fost furată. Cei doi frați fugari au fost găsiți în Calea Șagului, la ieșirea din oraș, mergând pe jos către Peciu Nou.

Toți cei trei frați au fost duși la secția de poliție pentru a da explicații, fiind acuzați de furt. Tânărul de 22 de ani este cercetat și pentru că a condus fără permis, dar și pentru fugă de la locul accidentului.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore