Tramvaiul cu cai este specific secolului al XIX-lea, inventatorul lui fiind Benjamin Outram, inginer englez, cu activitate de pionierat în domeniul canalelor şi al căilor ferate, de la numele căruia vine şi termenul “tramvai” (englezescul “tramway” – “tram” – “şina plată”, “way” – “drum”). El este cel care, încă din 1775, a gândit această modalitate de transport, cu vagoane de mici dimensiuni, care să circule pe sine plate, încastrate în pavaj. Primul tramvai stradal beneficiind de o reţea de linii în cadrul unui oraş este considerat a fi cel din New York, pus în funcţiune în 1832, urmat fiind de oraşul New Orleans, tot din Statele Unite, în 1835, iar în Europa apare în anul 1838 mai precis în Franţa la Paris.

Tot mai rapidă dezvoltare a oraşului Timişoara, ce cunoaşte un real avânt pe la a doua jumătate a secolului XIX aduce cu sine o serie de schimbări în cea ce priveşte structura urbanistica. Extinderea pe o suprafaţă din ce în ce mai mare a oraşului duce implicit şi la o mai mare necesitate a transportului urban rapid şi ieftin. Birjele şi căruţele fiind deja depăşite de cerinţele tot mai crescânde. Având ca exemplu şi alte oraşe din Europa unde transportul cu tramvaiul tras de cai era deja un mijloc de transport obişnuit, conducătorii urbei noastre s-au gândit la o soluţie şi mai temeinică şi anume introducerea şinelor de fier pe străzile Timisoarei folosind pentru început tot tracţiunea animală.

Aşadar la 3 noiembrie 1867 i-a fiinţă o societate pe acţiuni pentru construirea unei linii ferate cu tracţiune animală, necesară transportului de persoane şi mărfuri din Cetate către suburbiile Fabric şi Iosefin până la Gară Căilor Ferate, printre fondatorii acestei societăţi numărându-se şi primarul de la aceea vreme Carol Kuttel, el devenind şi preşedintele acestei societăţi.

În luna aprilie a anului 1869 conducerea lucrărilor de construcţie a fost încredinţată inginerului de origine elveţiană Enric Baader care a devenit şi directorul societăţi.

Cel dintâi tronson realizat a fost cel din Piaţa Sf. Gheorghe către Fabric lungimea trasului avea 1,9 km iar la sfârşitul lunii octombrie a fost dat în folosinţă întregul traseu din Fabric până în Josefina.. Continuarea liniei până la Gară Cailor Ferate din Iosefin s-a putut termina abia în anul 1871, după ce podul vechi de peste Bega a fost înlocuit. Probele tehnice ale acestei porţiuni de linie au avut loc la data de 29 septembrie 1871. Desi au mai existat câteva planuri de extindere a liniei de tramvai cu cai (spre piata Unirii, spre Calea Buziaşului, spre cartierul Elisabetan, etc.), din cauza unor probleme financiare, nu s-au mai construit alte linii până la electrificarea din 1899.

Fabricat la Vâna primul tramvai era construit din lemn şi metal cu ferestre de sticlă, era tras de 2 cai şi putea să transporte până la 20 de persoane oferind 12 locuri pe băncute de lemn şi 8 locuri în picioare prevăzut la capete cu câte o platformă pentru urcat şi coborât. Oprirea se făcea prin acţionare unei frâne cu pârghii.Pe timpul verii 1 vagon era tras de 2 cai, iar pe timpul iernii cu zăpadă abundenţa de 3 cai. Vagonul era prevăzut cu iluminare ceu lămpi de petrol situate la fiecare capăt al vagonului.

Intervalul de circulaţie era de 10-12 minute, iar programul de circulaţie era de la 6 dimineaţa la 10 seara.în piaţa Sf. Gheorghe se făcea schimbul de cai zilnic la amiază. Seară după spectacole sau petreceri se asigura transportul cu vagoane speciale atât către Iosefin cât şi către Fabric.

Fiecare călător putea să ceară oprirea între staţii pentru a putea urca său cobora în orice punct al liniei, oprirea fiind interzis doar în apropierea unui macaz sau a unei staţii principale.

În anul 1897 se înfiinţează societatea pe acţiuni „Tramvaiele comunale electrice din Timişoara” cu scopul de a crea o reţea de tramvaie electrice, lungimea reţelei de tramvaie electrice din Timişoara ajunge la 10,8 kilometri. După trecerea de la tramvaiul tras de cai la tramvaiul electric, reţeaua de transport s-a dezvoltat puternic. În anul 1904 societatea se redenumește Tramvaie Comunale Timișoara, iar în 1920 se pun bazele producţiei de tramvaie în atelierele proprii. În anul 1927 se fabrică faimoasele „Gemene” un tramvai alcătuit din două piese, un vagon locomotiva cu motor şi un alt vagon destinat transportului, tramvaiul oferea 24 de locuri pe scaune.

Primul pas spre modernizarea transportului cu acest vehicul îl face tot un timişorean şi anume inginer dr. Gheorghe Bihoi în anii 1960, care concepe un nou model de tramvai mult mai silenţios ce va fii construit într-o fabrică nou construită în cartierul Dâmboviţa, este vorba despre tramvaiul denumit Timiş 1. Mai târziu în anii ’80 se fabrică Timiş 2 o variantă îmbunătăţită şi modernizata a modelului Timiş 1.

La momentul actual reţeaua are 10 linii şi se întinde pe o lungime de 70 de kilometri.

Încă odată Timişoara îşi atribuie binemeritata denumire de „Oraş al premierelor”.

Informaţiile publicate de VOCEA TIMISULUI pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.