Percheziții în dosarul în care este cercetat Georgică Cornu

- Advertisement -

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Mehedinţi au efectuat vineri noi percheziții în dosarul în care este cercetat omul de afaceri Georgică Cornu.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au descins, vineri, în patru locații din Timiș, unde au efectuat percheziții domiciliare. Acțiunile vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2009-2012, suspectul O. A. C. (director general) şi D. G. (director Direcţia economico-financiară), în cadrul R.A.A.N. Drobeta Turnu Severin (regie autonomă de interes strategic), la instigarea suspectului C. L. N. şi cu complicitatea suspectului C. G. S. au delapidat suma de 23.559.879,16 lei în beneficiul SC CONFORT SA Timişoara, sumă ce reprezenta garanţia de bună execuţie a lucrărilor prevăzute în cadrul unui contract”, au transmis anchetatorii.

Procurorii au arătat modalitatea prin care a fost delapidată suma de 23.559.879,16 lei.

„Conform contractului SC CONFORT SA Timişoara se angaja să furnizeze, să monteze şi să pună în funcţiune o instalaţie de evacuare „< în slam dens> pentru Sucursala ROMAG TERMO într-un termen de 3 ani de la încheierea contractului. În conformitate dispoziţiile din contract, furnizorul se obliga să constituie o garanţie de bună execuţie a contractului în cuantum de 10% din valoarea contractului, prin reţineri succesive din plata cuvenită pentru facturile parţiale. Garanţia se restituia într-un procent de 70% în termen de 14 zile de la semnarea procesului-verbal de recepţie, iar diferenţa de 30% la expirarea perioadei de garanţie. Contractul încheiat între R.A.A.N. Drobeta Turnu Severin şi SC CONFORT SA Timişoara a avut termen de execuţie luna mai 2012, însă nici până în prezent acesta nu a fost finalizat şi nu a fost încheiat procesul verbal de recepţie la punerea în funcţiune”, au transmis anchetatorii.

Cu toate acestea, spun anchtatorii, banii au ajuns în conturile SC Confort SA.

„S-a reţinut că suspecţii O. A. C. şi D. G. nu au respectat clauzele contractuale şi dispunând plata majorităţii sumelor de bani reţinute succesiv drept garanţie de bună execuţie, în total 23.559.879,16 lei, către SC CONFORT SA Timişoara, unele plăţi fiind mascate drept contravaloare factură de execuţie. În contul comunicat de către SC CONFORT SA Timişoara, drept cont de virare a garanţiei de bună execuţie, a fost virată doar suma de 2,5 milioane lei în timp ce suma de 23.559.879,16 lei a fost virată în conturile curente ale SC CONFORT SA Timişoara”.

La perchezițiile de vineri, Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Mehedinţi au beneficiat de ajutorul Serviciului Român de Informații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Categorii Populare