Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Poliția Locală, mai eficientă decât cea națională pe linie rutieră, la Timișoara

- Advertisement -

”Transferul” unuia dintre cei mai buni comisari de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș către Direcția Poliția Locală Timișoara și politizarea la greu a funcțiilor de conducere din instituția subordonată Ministerului de Afaceri Interne (MAI) a înclinat ”grav” balanța în favoarea instituției din subordinea Primăriei Timișoara.

”Nimeni nu are nevoie de un polițist atunci când acesta este prin preajmă. Toți au nevoie de el când acesta lipsește”, spune un citat celebru, citat care se dovedește a se potrivi perfect și în situația noastră.

În România, Poliția este organizată în două categorii: cea națională – Inspectorate Județene aflate în subordinea MAI, instituții divizate la rândul lor în posturi și secții de poliție (denumite uneori și poliția urbană) și cea locală – care este constituită în Direcții aflate în subordinea primăriilor localităților unde aceste structuri există. Pentru a ajunge polițist național e nevoie, în general, de absolvirea unei instituții de învățământ specializat, în timp ce ocuparea nui post de polițist local presupune doar participarea la niște cursuri nu foarte elevate, de unde și desconsiderarea polițiștilor amintiți în cea de-a doua categorie.

Ei bine, la nivelul orașului Timișoara, deși polițiștii din IPJ stau mult mai bine din punct de vedere al pregătirii, comparativ cu ”omologii” lor de la PLT (n.r – Poliția Locală Timișoara), s-a ajuns în situația în care cetățenii se pot baza doar pe aceștia din urmă. Promovările pe criteriil politice la nivel înalt și lipsa unui management profesionist la nivelul IPJ Timiș (vezi cel mai recent caz al uciderii unui agent de poliție de la postul din Recaș, trimis să înfrunte un criminal periculos cu ”mâna goală”) au adus un declin (aproape) iremediabil în instituția de poliție națională. În mai toate structurile ei! De cealaltă parte, polițiștii ”adevărați”, dar retrași din activitate (pensionați), s-au angajat la poliția aflată în subordinea Primăriei Timișoara și au adus un mare plus Direcției Poliția Locală Timișoara.

Cel mai bine se observă acest aspect pe linie rutieră, acolo unde ”localii” au reușit un transfer de excepție în persoana fostului comisar-șef Dumitru Domășnean, după ce acesta a câștigat concursul pentru postul de director adjunct al PLT în urmă cu mai bine de doi ani și jumătate. Cu el la ”cârmă”, polițiștii locali care acționează pe linie rutieră au mai multă activitate decât cei din IPJ la nivel județean, deși PLT are competențe numai pe raza Timișoarei. În perioada scursă de la ”ungerea” lui Domășnean drept director adjunct al PLT, oamenii legii din instituția de lângă Pădurea Verde au ajuns să demonstreze o eficiență mult mai sporită atât în sancționarea șoferilor nesimțiți, care parchează pe unde îi taie capul, cât și eliberarea locurilor de parcare blocate cu rable bune de predat numai la fier vechi. Ba chiar, oamenii legii au acțiuni pe linie rutieră în ceea ce privește șoferii care intră pe străzi cu trafic interzis, excepție făcând riveranii, sau în ceea ce-i privește pe conducătorii auto care depășesc limitele de tonaj ori intră cu vehicule grele în zone interzise.

Poliția Locală a ajuns în ”halul” în care, dacă un biciclist reclamă prezența unor mașini parcate pe pistele de biciclete, sau un șofer de autobuz semnalează prezența unor mașini în stațiile destinate călătorilor care folosesc mijloacele de transport în comun, un echipaj ajunge la fața locului în maximum 20 de minute și ia măsurile legale. Cel mai bun exemplu? Imaginile de mai jos. Înregistrarea video a fost realizată imediat după ce șoferii STPT care conduc microbuzele școlare au cerut ajutor oamenilor legii din cadrul Poliției Locale. Aceștia au sosit la doar câteva minute după apelul telefonic, pentru ca după alte câteva minute să fie aduse și două macarale cu platformă (aparținând Societății de Drumuri Municipale), pentru ridicarea mașinilor șoferilor care dau dovadă de ignoranță totală față de indicatoarele rutiere. O acțiune ”integrată”, bine pusă la punct, așa cum făcea același Domășnean în perioada în care conducea Poliție rutieră a Municipiului Timișoara.

Totuși, Poliția Locală poate fi și criticată, dar asta și din cauză că cea națională este aproape inexistentă pe raza orașului Timișoara, unul dintre motivele de critică fiind lipsa patrulelor de poliție din parcurile capitalei Banatului, mai ales pe timp de noapte, parcuri în care sute de oameni comit ilegalități, de la distrugerea mobilierului urban la fumatul de substanțe interzise, de la murdărirea aleilor cu coji de semințe și recipiente provenite de la consumul de alcool până la persoane care se droghează stând pe o bancă și multe altele. Dar cum acest subiect ține de altă ”linie”, poate ajunge domnul Domășnean director ”plin” al Poliției Locale și face treabă bună și în materie de ”ordine publică”, la fel cum ar fi nevoie și la ”inspecție comercială” sau chiar la ”construcții și afișaj stradal”!

[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=pxH9swIIqb0&feature=youtu.be]

sursa foto: Nesimtitii traficului din Timisoara

- Advertisement -
Radu Constantin
Radu Constantinhttp://www.voceatimisului.ro
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore