Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Polițiștii locali au fost testați fizic. Vezi ce probe au avut de trecut în cadrul examenului anual FOTO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

În cursul zilei de marți, o mare parte dintre oamenii legii din cadrul Poliției Locale Timișoara au susținut examenul de pregătire fizică, desfășurat în incinta arenei ”Știința”. Proba a fost introdusă încă de anul trecut și face parte din testările anuale cu ajutorul cărora se stabilesc evaluările anuale ce se acordă polițiștilor locali.

Proba a constat în alergare – 1000 de metri în cazul polițiștilor de sex masculin, respectiv 800 de metri în cazul distinselor polițiste, la acest examen fiind prezenți majoritatea polițiștilor locali. Cei care nu au putut fi prezenți, fiind în timpul serviciului, vor fi testați la o dată ulterioară.

De această dată, față de anul trecut s-a observat o evoluție pozitivă, polițiștii locali pregătindu-se mai mult pentru susținerea probei de rezistență și încadrându-se în baremul impus fiecărei categorii de vârstă, care este reglementat de sistemul Ministerului Afacerilor Interne și valabil pentru structurile din Sistemul de Ordine și Siguranță Publică. Trebuie menționat faptul că stabilirea calificativelor la final de an pentru polițiștii locali se face din susținerea mai multor examene și anume: pregătirea fizică, tragerea cu pistolul din dotare și pregătirea profesională.

Ultimele două examene vor avea loc în perioada următoare.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore