În primul rând, notabil e că a fost nevoie de polițiștii de la Direcția Generală Anticorupție București, ca să vină să facă ordine în ograda colegilor de la Timișoara. Și asta spune mult despre cercurile de interese concentrice și conexiunile feudalilor din sănătate, în special cu zona justiției bănățene! Un perimetru în care, de mai bine de un deceniu, peștii mari din spitalele de pe Bega taie și spânzură, ca urmare a scurgerilor de informații din sistem.
Una peste alta, acțiunea celor de la DGA București a demarat azi dimineața, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, situat la Pădurea Verde, ca urmare a unui autodenunț, formulat de un pacient, aflat în supravegherea directă a prof. univ. dr. Marian Gașpar, șeful secției de chirurgie cardiovasculară. Flagrantul a avut loc chiar în biroului cadrului medical, în timp ce acesta primea de la un bolnav suma de 1000 de euro, conform unor surse din anchetă. Imediat după constatarea infracțiunii, polițiștii au procedat la percheziționarea cabinetului și, ulterior, au ridicat și o serie de înscrisuri.
Chirurgul Marian Gaspar a părăsit incinta IBCV Timișoara, în urmă cu câteva momente, flancat de polițiștii DGA București. Celebrul medic timișorean a fost dus în fața procurorilor, urmând ca după audieri, să fie prezentat judecătorilor, mai mult ca sigur, cu mandat de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită.
Precizăm faptul că, în anul 2015, DGA Timișoara a realizat un flagrant, tot la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, dar pe direcția medicului Caius Glad Streian care a operat un pacient… recomandat de șeful său, prof. univ. dr. Marian Gașpar. Atunci s-a speculat că, în fapt, capcana polițiștilor anticorupție l-ar fi vizat pe șeful secției de chirurgie vasculară, dar a fost cu ghinion.
Revenim cu detalii după decizia instanției.