Salonul Internațional de Invenții si Inovații „Traian Vuia” din Timișoara va fi deschis în perioada 11-13 iunie, între orele 9:00-18:00 și intrarea va avea intrarea liberă. În cadrul evenimentului vor putea fi admirate peste 150 de invenții înscrise în competiție, din domenii ca: electronică, mecanică, informatică, instalații, construcții, medicină, securitate – salvare, agricultură, protecția mediului, etc.
Pe perioada celor trei zile, membrii juriului vor putea analiza invențiile prezentate, jurizarea făcându-se dupa urmatoarele criterii: noutate, aplicații, avantaje, preț, impact social/economic/mediu. Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, 13 iunie, cu începere la orele 19:00, când vor fi oferite cupele, premiile speciale, premiile de excelență și, bineînțeles, marele premiu al Salonului. Pentru economie de timp, organizatorii au decis ca înmânarea diplomelor și a medaliilor de bronz, argint, respectiv aur, sa se facă între orele 16:00 – 17:00, direct la standuri.
Atât la deschidere cât și la festivitatea de încheiere a Salonului, cei prezenți se vor putea bucura de două prezentări de modă, sub îndrumarea profesoarelor Eugenia Elena Riemshnaider și Andreea Palade Flondor, de la Facultatea de Arte si Design, inclusiv un moment artistic de dans sportiv.
Societatea Inventatorilor din Banat dorește să promoveze proiectele de inovare și inventică utile revitalizării economiei românești și să ajute la înființarea de noi locuri de muncă. Printre obiectivele filialei se numără și găsirea și promovarea tinerilor talentați cu idei inovative și de inventică, înființarea unor centre de creație în care tinerii de la cele mai fragede vârste să-și dezvolte abilitatea de realizare a unor proiecte inovative și de inventică, atragerea fondurilor europene și crearea și dezvoltarea unor legături funcționale între inventatorii și investitorii din țara și din afara granițelor.
Membrii Societății Inventatorilor din Banat speră să sensibilizeze oamenii din politică și administrație, pentru a da mai multă importanță gândirii creatoare românești, care trebuie să fie motorul unei economii moderne. Aceștia vor să facă posibilă recunoașterea pe plan internațional a unor mărci și invenții românești și își doresc să creeze un sistem inventator-mass media–investitor pentru promovarea invențiilor și prezentarea rezultatelor.