Sarcină pentru Corpul de Control al șefului CJ Timiș. Se caută explicații pentru diminuarea suprafeței Aeroportului Cioca

- Advertisement -

După ani de zile de întrebări şi incertitudini, conducerea Consiliului Judeţean Timiş a decis să ia măsuri concrete pentru a vedea care este suprafaţa reală a Aeroportului Cioca, dar şi care sunt explicaţiile pentru care măsurătorile topografice sunt contradictorii.

Mai exact, o primă măsurătoare a unui număr topo a dat o valoare, iar alte două măsurători ulterioare au dat o altă valoare mai mică cu două hectare. Consilierul judeţean Viorel Matei de la UNPR susţine că în ultimii ani suprafaţa ar fi scăzut de la 39 la 31 de hectare. Pentru a vedea care este situaţia exactă, acesta a cerut un CF in extenso. Preşedintele CJ Timiş, Sorin Grindeanu, a solicitat scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului care prevedea actualizarea suprafeţei în acord cu ultimele două măsurători, pentru verificări.

„În cazul Cioca urmează o comisie, un Corp de Control trimis de mine la Cioca, pe acel subiect care înseamnă suprafaţa de teren. Înţeleg că a mai fost în consiliul judeţean şi înainte. Şi anume, e a treia expertiză care vine la consiliul judeţean, ultimele două arată acelaşi lucru. Sincer, şi eu am semnele mele de întrebare cum cred că le are oricine din CJT, indiferent de culoarea politică. Aceste lucruri trebuie eliminate astfel încât în viitor ceea ce ce acum pare că e în regulă ca şi suprafaţă să nu ne trezim că se tot diminuează cum s-a tot întâmplat în ultimii ani. Este o suprafaţă care este clar definită, dacă nu mă înşel în jur de 30 şi ceva de hectare şi o diferenţă pe un număr topo, care pe o expertiză a dat într-un fel şi pe următoarele două în alt fel. Mie mi s-au părut îndreptăţite semnele de întrebare ale consilierilor judeţeni. Pot să vă spun că şi eu le-am avut, dat totodată într-o lună trebuie să luăm o decizie în ce formă mergem inclusiv cu explicaţiile date de experţi ca să ştim exact suprafaţa pe care o avem acolo în proprietate, pentru că în timp au fost fel de fel de procese inclusiv cu Primăria Timişoara care a avut sentinţe definitive care au diminuat suprafaţa noastră. Cred că toate lucrurile trebuie explicate. Ultimele numărători arată cu două hectare mai puţin decât prima. Dar dincolo de cifre seci şi cadastru şi cifre care nu arată foarte multe cred că trebuie explicat de aceşti experţi care au făcut această lucrare mai plastic ceea ce s-a întâmplat şi mai lumesc”, a declarat Grindeanu la finalul plenului. Mai multe detalii despre problemele existente la Aeroportul Cioca în veche administraţie puteţi citi aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie