Sebastian Spanache Trio, pleacă în Bulgaria, în acest weekend. Trupa cântă la două festivaluri de jazz

- Advertisement -

Primul dintre ele va avea loc pe data de 11 iulie și se numește Dixie – Jazz Fest, ajuns la a VII-a ediție și vor fi prezenți artiști atât din Bulgaria cât și din alte țări. Sebastian Spanache Trio sunt invitați pentru a doua oară să susțină un recital în cadrul acestui festival după concertul din 2012, concert care are o semnificație aparte pentru cei trei componenți ai trupei.

”Concertul din 2012 de la Dixie – Jazz Fest, are pentru noi mai multe semnificații. A fost primul nostru concert în afara țării, a fost primul concert în formula actuală (Sebastian, Csaba, Radu), a fost primul concert în care am fost tratați cum sunt tratate trupele din afară la festivalurile noastre și cred că a fost și prima oară când Sebastian Spanache Trio a apărut într-o emisiune televizată, într-un matineu. Concertul din 2014 vine ca și cum ar închide un ciclu, de 2 ani, în care am avut o activitate destul de consistentă, am înregistrat și lansat două albume, a fost concertul cu căști din Timișoara, am susținut un turneu în afara țării, am participat la câteva festivaluri importante și am petrecut peste 16.500 de km împreună pe drumuri!” spune Radu Pieloiu, unul dintre cei trei membrii ai trupei.

Cel de-al doilea festival este în 12 iulie, în micuțul orășel Gabrovo. Festivalul este organizat de către Primăria orașului Gabrovo și se numește ”Yesterday, Today, Tomorrow” și se întinde pe toată perioada verii, cu concerte aproape în fiecare weekend.

Pe lângă aceste evenimente, Sebastian Spanache Trio va mai susține un recital vara aceasta în cadrul Festivalului MARA, eveniment care se desfășoară la Târgul Lăpuș (în județul Maramureș), festival aflat la prima ediție. Tot în această perioadă, cei trei muzicieni timișoreni, pregătesc turneul european de promovare al celui de-al doilea material discografic, “A Pasha’s Abstinence” este un turneu care va cuprinde câteva concerte de club și festivaluri în țări importante pentru scena europeană de jazz.

Ambele albume oficiale, ”Humanized” și ”A Pasha’s Abstinence”, se pot comanda tot de pe siteul oficial/facebook sau se pot găsi în librăriile Cărturești din toată țara.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Concert hip-hop cu Phunk B, la Timisoara

Phunk B revine în Clubul Capcana pentru un concert...

Trupa Rockabil isi lanseaza noul album LIVE, la Timisoara

Trupa Rockabil își lansează noul album, intitulat ”Un cântec...

Teo Milea concertează la Timisoara, in cadrul unui turneu national

Pianistul Teo Milea concertează în România în perioada 24...

Paula Seling colinda in Ajunul Craciunului la Timisoara

Paula Seling vă aduce la Timișoara concertul ”Colindăm, Colindăm”,...

Concert tribut Led Zeppelin, la Timisoara, cu sarbii de la Melmac Riders

Vineri, cu începere de la ora 21:00, timișorenii care...

Nicu Alifantis canta la Timisoara, in turneul Memorabilia

Una dintre cele mai mari voci ale folkului românesc,...

Din aceeași categorie

Categorii Populare