Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Taifun Racing la prima cursă din sezonul 2013. Ambii piloţi înscrişi au urcat pe podium

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

 

Clubul sportiv Taifun Racing din Timişoara, a participat, în perioada 26-28 aprilie 2013, la Serres în Grecia, la prima etapă din calendarul pe care echipa şi l-a propus în sezonul 2013. Etapa a fost prima rundă din Campionatul Naţional, etapă ce a contat în acelaşi timp şi pentru Campionatul European de Est.

Echipa Taifun a fost prezentă cu doi piloţi, Cătălin Cazacu la clasa Superbike şi Cosmin Costescu la clasa Supersport.

„După o pauză prea lungă am fost încântat că în sfârşit am ocazia de a pilota. Din păcate nu am participat la nici un antrenament înainte de această etapă şi asta s-a simţit în evoluţia mea. Rezultatul obţinut nu mă mulţumeşte şi sunt motivat ca la următoarele etape să obţin un rezultat superior” declara Cătălin Cazacu care a pilotat o motocicletă BMW S1000RR.

Circuitul de la Serres este considerat tehnic, mai scurt ca şi lungime, având numai 3.186 de metri, iar datorită amplasării lui este printre puţinele circuite accesibile în această perioadă a anului.

La clasa Supersport, a concurat Cosmin Contecu pe o Yamaha R6. Acesta afirma: „Vremea bună a contribuit la dispoziţia mea şi a făcut ca fiecare tură de circuit să fie o plăcere. Nu a fost cea mai bună prestaţie a mea de pe acest circuit dar având în vedere pauza de peste cinci luni sunt mulţumit”.

Campionatul Naţional de Viteză are programate cinci etape, dintre care două în Grecia, una în Turcia şi două în România. Etapele româneşti vor avea loc la Târgu Mureş şi la Bucureşti în cazul în care cele două proiecte se vor finaliza până la data la care sunt programate întrecerile.

„Primele curse din acest sezon au fost bune pentru noi. Am avut noroc să nu avem incidente, tehnice sau de concurs. Clasările pe podium încă din prima etapă ne motivează şi susţin obiectivul nostru pentru 2013. Vă invit să fiţi aproape de noi susţinând şi urmărind evoluţia noastră. Mulţumesc tuturor celor care sunt alături de noi, în calitate de sponsori, prieteni, fani şi susţinători. Îmi doresc să facem un rezultat bun pentru Timişoara” a mai adăugat managerul echipei, Cosmin Costescu.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore