ANUNȚURI

Societățile comerciale : AVCOZ EDIL S.R.L. , VCN DEVELOPMENT VEST SRL , SPAB CONSTRUCT VEST S.R.L. ,  SPO DEVELOPMENT BUILD INVEST S.R.L. , BAV DEVELOPMENT BUILD S.R.L. , anunță publicul interesat că au obținut autorizațiile de construire cu nr. 168 , respectiv cu nr. 169 din data de 13.03.2024 , emise de Primărie Timișoara, jud. Timiș , privind obiectivul începerii lucrărilor de construcții pentru proiectele ELIZA 2 și ELIZA 3 , imobile de locuințe colective , în regim  P+2E+ER , în Timișoara , pe strada Grigore Alexandrescu , jud Timiș .

Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Transalpina a intrat în reparaţii. Șoseaua NU SE ÎNCHIDE de tot!

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Lucrările la DN67C, pe teritoriul judeţului Alba, au fost reluate după trei ani de așteptare. Reabilitarea întregii porţiuni de 148 de kilometri între localităţile Sebeş (jud. Alba) şi Bengeşti (jud. Gorj), a început în 2009, înă în 2012 firma constructoare a intrat în insolvenţă. Contractul a fost suspendat, când lucrările erau finalizate în proporţie de 80%, iar drumul a fost lăsat de izbelişte şi s-a degradat din ce în ce mai tare.

Pentru şoferi, Transalpina s-a transformat într-o adevărată aventură. Drumul este plin de gropi, nu este marcat, iar pe unele porţiuni lipsesc parapeții.

Reprezentanţii Companiei de Drumuri spun că în cel mult o lună şi jumătate şoferii vor putea circula în siguranţă. ”Se vor face lucrări de plombare şi de asfaltare pe anumite porţiuni. Vor fi şi montaje de parapeţi metalici în zonele unde aceştia lipsesc. Preconizăm ca în termen de o lună, o lună şi jumătate lucrările să le finalizăm”, a declarat Valie Maier, inginer Hidroconstrucţia Sebeş, coform digi24.ro.

Cunoscută şi sub numele de ”Drumul Regelui”, Transalpina este considerată cea mai înaltă şi mai frumoasă şosea din România. Are o lungime de 148 de km, iar cel mai înalt punct este în Pasul Urdele, situat la peste 2.100 de metri. Drumul străbate judeţele Gorj, Vâlcea, Sibiu şi Alba.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore