Ultima echipă care a învins-o pe Poli, la Timișoara, are probleme. Procurorii DIICOT au descins la clubul Petrolul Ploiești

- Advertisement -

Ancheta a fost declanșată ca urmare a sesizării primite de la Direcția Generală Antifraudă. Conform procurorilor există suspiciunea că o parte din membrii grupării, în calitate de administratori ai S.C. Fotbal Club Petrolul S.A. Ploieşti, au iniţiat în anul 2012 o grupare infracţională organizată la care au aderat şi ceilalţi membri, în vederea creării unor lanţuri infracţionale care să favorizeze firmele administrate de membrii grupului, respectiv în scopul preluării şi finanţării clubului de fotbal din Ploieşti. Astfel, au fost efectuate operaţiuni nereale prin emiterea de documente şi facturi fictive, în scopul deducerii TVA şi diminuării bazei de impozitare (impozit pe profit).

Procurorii susțin că în scopul creării unor relaţii comerciale inexistente între firmele implicate în activitatea infracţională, cu clubul sportiv, au fost facturate diferite servicii şi livrări de mărfuri, sumele astfel obţinute fiind însuşite de către membrii grupării, în scopul preluării şi finanţării clubului, prin creditări succesive. Prejudiciul produs prin activitatea infracţională este 15.400.000 euro.

La sediul DIICOT Ploieşti vor fi aduse în vederea audierii 30 de persoane, urmând a fi dispuse măsuri legale în cauză.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii, iar acţiunea a fost realizată cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi ”Matei Basarab” Ploieşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Imagine cu Link către Facebook Profil Facebook Alfred Simonis

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Alfred Simonis marchează tranziția stadionului Dan Păltinișanu spre modernizare

Timișorenii și-au luat rămas bun de la stadionul "Dan...

Să vină ANI! Primarul-debitor Dominic Fritz a semnat în beneficiul consilierului-creditor Răzvan Negrișanu

În principal, joaca de-a primarul funcționează după reguli bine...

Manipulare politică sau educație civică? Controverse în jurul acțiunii primarului Dominic Fritz în școli

În contextul alegerilor prezidențiale care urmează în România, un...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Articole asemănătoare

Manipulare politică sau educație civică? Controverse în jurul acțiunii primarului Dominic Fritz în școli

În contextul alegerilor prezidențiale care urmează în România, un...

Alfred Simonis marchează tranziția stadionului Dan Păltinișanu spre modernizare

Timișorenii și-au luat rămas bun de la stadionul "Dan...

Din aceeași categorie