Un consilier local a găst ”soluția” locurilor de parcare pentru timișorenii care locuiesc în Centrul Istoric. Ce propunere are Ștefan Sandu

- Advertisement -

Centrul Istoric al Timișoarei va deveni o zonă cu acces interzis pentru mașini de orice fel. Zece străzi și patru piețe sunt în curs de transformare astfel încât nicio mașină nu va mai avea acces în zonă, însă timișorenii care stau ”ultra-central” își pun mari semne de întrebare cu privire la locurile de parcare pe care le vor avea, saumai bine spus nu le vor avea la dispoziție.

Întrucât Primăria Timișoara nu a construit niciun loc de parcare dedicat riveranilor Cetrului Istoric, iar despre posibilii ”vizitatori” și turiști, care nu vor lipsi, nici aceștia nu vor fi mai fericiți. Municipalitatea a anunțat că va construi pe fonduri proprii o parcare supraetajată în spatele Complexului Comercial Bega, pe locul actual al parcării de pe sol, însă terenul acesta a intrat ”subit” în posesia fraților Cristescu, deținătorii magazinului amintitcu care primarul Timișoarei, Nicolae Robu a anunțat că va merge în instanță, întrucât modul în care Marius și Emil Cristescu au pus mâna pe teren este dincolo de limita legală.

Consilierul local Ștefan Sandu are totuși o soluție pentru a ”salva” cât de cât situația. ”În condițiile amenajării pietonale a mai multor străzi din zona centrală, existența a cel puțin două parcări de capacitate medie în apropierea acestei zone este obligatorie. Chiar dacă unul dintre terenurile identificate în acest scop este în litigiu, investiția nu poate fi amânată până la clarificarea situației. Necesitatea construcției și finalizării a măcar unei parcări în zona adiacentă centrului istoric este, în opinia mea, cea mai urgentă prioritate pentru a putea pune în valoare corespunzător Centrul orașului în momentul finalizării proiectului de amenajare, dar și oferirea unei soluții locatarilor” a explicat liberalul.

Primăria mai are în plan construirea unei parcări subterane sub Parcul Civic, însă această lucrare ar putea demara abia după jumătatea lui 2015, cu posibilitatea de finalizare a parcării în 2016 sau 2017, dacă nu mai târziu, funcție de ”viteza” cu care se va mișca Primăria în implementarea proiectului, dar și de finanțarea acestor lucrări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Şoferii care parchează în zonele rezidențiale şi nu au abonament, scapă de amenzi până în 22 aprilie!

Veşti bune pentru şoferii timişoreni! Serviciul Public pentru Administrarea...

Parcare noua, ”amenajata modern” in zona in care locuieste primarul Timisoarei

Primarul Timișoarei, liberalul Nicolae Robu, a anunțat că un...

Primarul Timisoarei: sondaj despre inchirierea locurilor de parcare din cartiere

Primarul Timișoarei, Nicolae robu, a creat un sondaj prin...

Nesimtirea se plateste, dar se inmulteste la Timisoara! Din pacate…

Direcția Poliția Locală Timișoara a anunțat că peste 2.000...

Cu ce amenzi s-au ales zeci de soferi din Timisoara care au parcat pe piste de biciclete

Străzile pietonale și pistele de biciclete sunt parcări de...