Un copil de 17 ani a furat trei biciclete, la Cărpiniş. Vezi ce i-a făcut Poliţia

- Advertisement -

Chiar în prima zi de Paşti, mai exact pe data de 20 aprilie 2014, poliţiştii Secţiei 2 Rurale Cărpiniş au fost sesizaţi despre furtul mai multor biciclete din curtea unui imobil, situat pe raza localităţii mai sus menţionate, în perioada 14-20 aprilie.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, aceştia au reuşit, în cursul acestei dimineţi, identificarea unui tânăr în vârstă de 17 ani, din comuna Cărpiniş, bănuit de comiterea furtului. În fapt, în noaptea de 15 spre 16 aprilie, minorul ar fi pătruns în curtea imobilului, profitând de faptul că uşa de acces nu era asigurată, iar din interior ar fi sustras trei biciclete.

Tânărul a fost condus la sediul secţiei de Poliţie, unde i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Prejudiciul în valoare de aproape 2.000 de lei a fost recuperat în totalitate, cele trei biciclete fiind restituite persoanei păgubite.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a minorului.

Oamenii legii atrag atenţia din nou: „ATENŢIE LA HOŢII DE BICICLETE!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie