Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Un șofer de microbuz, la un pas să ARUNCE ÎN AER un cartier al Timișoarei. Primăria este vinovată indirect FOTO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Sâmbătă dimineață, șoferul unui microbuz alb a efectuat ”manevre” în Piața Petru Maior din Timișoara, iar la capătul acestora a acroșat și rupt o țeavă de gaz. Strada pe care s-a întâmplat incidentul este extrem de îngustă, iar pe acolo nu încap două mașini mai ”bine crescute” simultan, cu atât mai puțin un microbuz și un autoturism, însă, după povestirile martorilor, șoferul microbuzului nu a acordat prioritate unei mașini care venise dinspre Calea Dorobanților, motiv petru care a tras de volan pentru a face loc mașinii care-i venea din față și a acroșat conducta de gaz. Văzând în ce încurcătură a intrat, șoferul microbuzului s-a făcut nevăzut.

Numai o minune a făcut ca aceasta să nu explodeze, întrucât țeava este ”în funcție”, și să nu producă un dezastru la scară largă. Cum viața tuturor locuitorilor din zonă era pusă în pericol, locatarii au solicitat ajutorul pompierilor și a intervenției celor de la E.ON pentru a securiza zona, aceștia venind urgent la fața locului. Conducta fost scoasă din circuit, până la remedierea defecțiunii.

Mai grav de atât este faptul că, deși cei care locuiesc în imobilele din vecinătatea conductei care ”atârnă” spre șosea, au solicitat Primăriei Timișoara să ia măsuri în ceea ce privește reorganizarea rutieră în zonă sau refacerea trotuarului pe partea de carosabil pe care se află conducta, întrucât, acum mai mulți ani, acolo era un trotuar, iar șoferii nu aveau cum să rupă țeava de gaz.

Acest gen de incidente se repetă odată la câteva luni, datorită faptului că șoferii sunt prea ”grăbiți” pentru a respecta indicatoarele rutiere, dar chiar și așa răspunsul primit de cei care au făcut sesizări peste sesizări către Primăria Timișoara este unul deloc încurajator. ”Trotuarele de pe strada Piața Petru Maior vor fi incluse în «Programul de reparații și întreținere trotuare» urmând a se executa în funcție de disponibilitățile financiare și condițiile meteorologice. Vă mulțumim pentru înțelegere” se arată în documentul emis de Direcția Tehnică a Primăriei Timișoara, și semnat de directorul Culiță Chiș.

Municipalitatea din Timișoara, după toate probabilitățile, consideră că numai ca urmare a unei nenorociri merită să facă eforturi financiare pentru a lua măsuri de protecție și siguranță a cetățenilor care locuiesc pe strada Piața Petru Maior, dar nu numai a acestora, întrucât, în cazul în care acolo se produce o explozie, aceasta va afecta cu mult mai mult decât doar locuințele de aici!

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore