”Urșii” Timișoarei au debutat excelent în partida de luni seara, însă, așa cum ne-a obișnuit, team-ul antrenat de Bogdan Murărescu, chiar dacă a condus cu 10-3 sau 13-5, nu și-a putut menține avantajul nici măcar până la capătul primului sfert, care s-a încheiat cu 24-21 în favoarea oaspeților. Timișorenii nu au reușit să remonteze diferența nici până la pauza mare, după două sferturi tabela din sala Constantin Jude indicând 45-42 pentru argeșeni.
Cel de-al treilea sfert a fost excelent pentru galben-negrii, care au reușit să ”doboare” echipa din Pitești, reușind chiar să preia conducerea după o jumătate de oră, la capătul sfertului trei scorul fiind de 59-56, iar diferența de trei ”lungimi” se ”muta” în favoarea bănățenilor. Din păcate asta nu a fost suficient, pentru ca elevii lui Murărescu să se impună și la final, baschetbaliștii timișoreni nerespectând indicațiile venite dinspre antrenor, fapt ce l-a enervat la culme pe Murărescu. După o serie de greșeli, ”urșii” au pierdut cârma jocului, iar pe final oaspeții s-au distanțat la zece punte în fața timișorenilor, câștigând cu un scor final de 87-77.
Mijatovic a fost coșgheterul celor de la timba, cu 22 de puncte, urmat de Blunt cu 17. Miskovic, aflat la primul joc în tricoul ”urșilor”, a reușit nu mai puțin de 15 puncte, în timp ce Reljic a atins borna 13. Filip a punctt de 6 ori în timp ce Hall și Pătru au marcat câte două puncte.
Returul sfertului de finală al Cupei României este programat vineri, la Pitești, acolo unde, din nefericire, Timba are șanse mici să producă o ”surpriză”, așa cum este considerat și parcursul de până acum al ”urșilor”, care a acces pentru prima dată în această fază a competiției.
Foto: Constantin Duma