Velcea vrea continuitate şi în rezultate şi în tribunele stadionului Dan Păltinişanu

- Advertisement -

Poli joacă luni seara împotriva ardelenilor de la Gaz Metan Mediaş, iar rezultatele din primele două etape îi fac pe bănăţeni să-şi dorească la ora meciului un stadion plin. Antrenorul Vali Velcea a spus vineri, în cadrul unei conferinţe de presă că aşteaptă ca publicul timişorean să fie, ca la meciul cu Dinamo, al 12-lea jucător.

Luni, 5 august 2013, începând cu ora 19:00, Poli Timişoara întâlneşte, în runda a III-a a Ligii I, pe Gaz Metan Mediaş. Partida se vrea o continuitate a primelor două runde, când Poli a învins pe Dinamo cu 2-0, la Timişoara şi s-a întors din „Gruia” cu un punct preţios.

„Îmi doresc o continuitate a rezultatelor bune din acest start de campionat. Vreau să arătăm că de la meci la meci devenim o echipă cu tot mai multă experienţă, o echipă matură din punct de vedere sportiv, pentru a putea rezolva orice situaţie apărută în timpul meciurilor” a spus Velcea înaintea partidei de luni.

Bucuros datorită situaţiei pozitive în care se găseşte lotul, nici un jucător nefiind accidentat sau suspendat, Velcea a încercat să-şi motiveze elevii prin cuvinte demne de un părinte. „Echipa a arătat până acum un potenţial fizic, psihic şi tehnico-tactic destul de bun şi asta ne dă dreptul să sperăm la rezultate pe măsura aşteptărilor. Rezultatele bune vor veni numai dacă vom rămâne la fel de modeşti, conştienţi şi preocupaţi de fotbal. Acum ne aflăm la un moment bun: grupul este realist, puternic şi aştept ca asta să se confirme şi mai departe. Medical nu avem nicio problemă” a spus tehnicianul bănăţenilor.

Referitor la adversarii de luni, acelaşi Velcea a declarat: „Mediaşul este o echipă bună a Ligii I, cu un antrenor tănâr, în formare, din noul val. Rămâne o echipă care va spune multe în acest sezon, deşi a cedat mai mulţi jucători în această vară. Gaz Metan rămâne o formaţie bună, care de-a lungul timpului a avut stabilitate” a spus Velcea, care, nu în ultimul rând a dorit să mulţumească spectatorilor care au susţinut echipa la partida cu Dinamo şi să le ceară acestora şi nu numai ca luni, să fie prezenţi, din nou, în număr cât mai mare pe „Dan Păltinişanu”: „Publicul poate să ne conducă din nou spre victorie!” a încheiat Velcea.

Poli Timişoara -.Gaz Metan Mediaş se joacă luni, 5 august 2013, de la ora 19:00, pe arena Dan Păltinişanu din Timişoara şi va fi transmis în direct de DigiSport.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...

Poli Timisoara isi pastreaza antrenorul ”demis” si scumpeste pretul biletelor pentru meciul cu ASU

Divizionara secundă de fotbal, Poli Timișoara, a anunțat, astăzi,...

Robu, convins ca pesedistii vor fi pedepsiti teribil pentru demolarea Stadionului „Dan Paltinisanu”

Critici dure aduse de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, conducerii...

Stadionul „Dan Paltinisanu” ar putea deveni o amintire. Actul care se va vota in CJ Timis

Consiliul Judeţean Timiş face primii paşi înspre amenajarea unui...

Concurs la Teatrul Naţional Timişoara. Piesa câştigătoare care va fi pusă în operă în 2018

Ediţia din acest an a Concursului Național de Dramaturgie,...

Din aceeași categorie

Categorii Populare