Teroarea rromilor asupra unei familii de timișoreni demonstrează clar neputința și complicitățile autorităților publice

Astăzi, sincer vorbind, nimic nu se mai poate face! E mult prea târziu! Și cu cât acceptăm mai repede realitatea din Timișoara, cu atât mai bine! Complicitățile și neputința autorităților, cu privire la o serie de indivizi de etnie rromă, au ajuns atât de departe încât, tot azi, statul român nu-și mai poate proteja nici măcar cetățenii. De valorile istorice și culturale, nici nu mai încape vorba: peste 300 de imobile, unele monumente arhitecturale de-o valoare inestimabilă, au încăput pe mâinile mafie țigănești, în ultimii 30 de ani.

Și, odată cu clădirile interbelice, care au intrat în mâinile unor clanuri de rromi, mii de familii de români au fost obligate să cedeze, sub o formă sau alta, în fața ”invadatorilor”. Fie că au vândut de bunăvoie, cedând tentației banului, fie că au fost evacuați, fie că au fost forțați să plece și să vândă pe nimic agoniseala de-o viață – până la urmă, toți au plecat! Mai greu a fost, însă, pentru timișorenii care au decis să nu cedeze, să rămână în casele lor și să lupte convinși fiind că, până la urmă, dreptatea și legea vor birui.

Da, așa ar fi decurs lucrurile într-o țară normală, în care statul apără drepturile, proprietatea și libertățile cetățenilor săi, fără discriminare și nepărtinitor. Le apără, nu le îngroapă! Și nici nu întoarce privirea, dând din umeri sau trimițându-i pe cei pe care ar trebui să-i protejeze…să producă probe! Adică, să le facă munca! Mai mult, să-și riște integritatea fizică, să devină detectivi privați, să investească în aparatură tehnică și să facă filaj. Doar-doar cei care dau comenzi de prin birouri, vor fi mulțumiți de prestația cetățenească!

Un asemenea tratament este absolut de neconceput! Chiar degradant pentru orice ființă umană care, după ce că mai și muncește în numele autorităților publice, o mai și ia peste bot cu sintagma: probele sunt subțiri! Așadar, clasări fără număr pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de șantaj, distrugere, amenințare, grup organizat etc. Și viața merge mai departe, chiar și din acest punct! Pe motiv că există speranță și încredere în Dumnezeu! Că-n autoritățile de forță ale statului român, nici poveste!

Pe scurt, cam asta ar fi istoria soților Bogdan și Georgeta Vițelaru și a fiicei lor minore, Elena, în vârstă de numai 7 ani. Și totul a început în anul în anul 2015 când cei doi timișoreni au cumpărat un apartament la parterul imobilului din strada Brașov nr. 2. Și au achiziționat locuința din centrul Timișoarei deși știau că în clădirea de 4 apartamente, cele două de la etajul întâi, erau deja în proprietatea unei familii de rromi: Toni Cârpaci, Bianca Cârpaci (fiica) și Laurian Orlandă Lițică (ginere). Dar n-a contat pentru că oamenii se știau sociabili, fără niciun soi de probleme sau altfel de (re)sentimente față de minorități etnice. Plus că fostul proprietar nu a vrut să vândă la țigani pentru că-i promisese și vecinului de palier!

Istoria conflictului

Toate bune și frumoase, timp de câteva luni, până în momentul în care vecinul de la parter a înstrăinat locuința familiei Cârpaci, astfel că soții Vițelaru au rămas în minoritate și-n bătaia vântului. Practic, singurii din imobilul de pe strada Brașov nr. 2 din Timișoara. ”Și la noi, când ne-am mutat, a venit țiganul la ușă și ne-a zis că vrea să cumpere. Ne-a oferit un pic mai mult decât prețul pieței, dar am refuzat pentru că am fost convinși că nici cel de vizavi nu va vinde. Nu suntem deloc supărați pe nimeni. Fiecare face ce vrea cu proprietatea lui și vinde cui vrea. Dar o dezamăgire, recunosc, a existat…”, povestește Bogdan Vițelaru.

În primă fază, spun timișorenii, după ce s-au văzut stăpâni pe trei sferturi din imobilul de pe strada Brașov nr. 2, familia Cârpaci a început cu șicanele. Mai întâi, au îngrădit accesul cu mașina în curtea comună, punând un lacăt la poarta auto. După care au început scandalurile, chefurile, circul, amenințările, înjurăturile și șantajul, toate menite, susțin soții Vițelaru, că să vândă țiganilor și să părăsească locuința: ”Vă dați seama că, rămânând ultimii în imobil, prețul pe care ni l-au oferit, ca să plecăm, a fost unul de nimic. Mai puțin și mi-ar fi spus să le dau gratis, că oricum nu se mai mută niciun român într-o casă majoritar țigănească. Nu că n-ar fi așa, dar nu am cedat. Acum, e un haos total. Trăim într-o teroare continua. Ei vin de 2 sau 3 ori pe an și mereu e circ. Când nu sunt aici, trimit tot soiul de etnici de-ai lor ca sa ne șicaneze. I-au și mutat pe unii cu vreo 10 copii pe aici, chiar vizavi de noi”.

Și, în stilul tradiționalist, așa cum știu toți timișorenii peste care au dat năvală rromii în imobile, au urmat și altele: inundații peste inundații! Atât în apartament, cât și la subsol, unde familia Vițelaru avea un spațiu în renovare. Munții de gunoaie au invadat casa scărilor și curtea! O mizerie de nedescris. Și câte și mai câte. Și toate acestea s-au lăsat cu plângeri penale și cu apeluri la 112. ”Am depus peste tot petiții și plângeri. Ne-au spus că trebuie să strângem probe. Le-am dus, de-a lungul anilor zeci de filmulețe video, poze și înregistrări și tot nu a fost bine. Copilul e terorizat. Îi e frică să mai intre în casă. Plânge numai când vede poarta casei. Pur și simplu nu mai vrea să se dea jos din mașină și ne imploră să plecăm. Aici am ajuns…”, povestește Georgeta Vițelaru.

Cert e că toate plângerile penale au fost clasate… din lipsă de probe. Deși video-urile sunt mai mult decât elocvente și nu fac altceva decât să scoată în evidență teroarea la care este supusă familia Vițelaru. În special, Iulia, în vârstă de numai 7 ani: ”Săreau ca demenții, în apartamentul de deasupra, de se cutremura toată casa. Se bălăngănea candelabrul de ai zis că-i cutremur. Copilul plângea și trăgea de noi ca să ieșim din casă. Până la urmă, de frică, s-a băgat sub masa, de teamă să cadă plafonul”, afirmă soții Vițelaru. Și, după fiecare clasare de dosar, timișorenii au contestat deciziile procurorilor. Nu o dată, ci de mai multe ori. Dar ultima “albire” le-a întrecut pe toate, lăsându-i pe soții Vițelaru muți de uimire. Perplecși. În zona crepusculară.

La vita e bella

Nu-i nimic foarte complicat. Practic, în discuție e ordonanța de clasare nr. 64/D/P/2017 din data de 28 iulie 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT. Soții Vițelaru făcuseră plângere împotriva vecinilor de pe str. Brașov nr 2 din Timișoara, Toni Cârpaci, Bianca Cârpaci și soțul acesteia, Laurean Orlando Lițică, acuzându-i de grup organizat, șantaj, tulburare de posesie, amenințare, distrugere. Doar împotriva celor trei persoane! Doar că, așa cum rezultă din documente, cei trei au fost ”clasați”, dar s-a făcut o disjungere a cauzei, ”în vederea continuării cercetărilor, față de Stancu Ion, Stancu Lucian și Stancu Zachel”. Persoane pe care Bogdan și Georgeta Vițelaru nu le-au acuzat de nimic și nici nu le cunosc!

Timișorenii au intuit din prima că ar putea fi vorba despre vreun ”copy-paste” ori de vreun alt dosar. Și au intuit bine pentru că, din aproape în aproape, au ajuns la o altă familie de bănățeni, Mircea și Victoria Berariu, care se luptau, la rândul lor, cu clanul Stancu, pe același motive ca și soții Vițelaru, miza fiind imobilul de pe strada Nicolae Filipescu nr. 16 din Timișoara. Dar și aici, DIICOT a dat clasare. Tot din lipsă de probe. De departe, relevantă este replica și strigătul de disperare al doamnei Berariu, într-un email trimis Georgetei Vițelaru, chiar în momentul în care a primit răspunsul magistraților. De clasare, evident!

Și Victoria Berariu spune chiar așa: ”Asta am primit eu (se referă la soluția de clasare). Nu cred că se va întâmpla ceva. Nu am contestat soluția. Văd că scrie că am această posibilitate. Nici măcar nu am nervi să citesc cu atenție. Văd că aceeași doamnă procuror instrumentează și la tine. M-am mirat că în soluția voastră să fie trecute nume de care nu ai habar, despre care ai auzit de la mine. Poate e un corp comun de text și or fi făcut copy paste. M-ai lăsat cu gura căscată. Eventual fă-mi un scan cu pagina respectivă, ca să o am amintire. Vă țin pumnii. Eu nu mai am nervi și forța de a continua. Cel puțin, nu acum. Succes…”

O declarație, chiar și privată, care spune extrem de multe. În primul rând, dezamăgire. Apoi, abandon. Și dacă toate acestea nu au fost suficiente, vă invităm să urmăriți secvențele video. În special reacțiile unei fetițe de numai 7 ani care, chiar dacă nu reprezintă nimic pentru autoritățile statului român, cu siguranță, pentru dumneavoastră imaginile vor spune totul. Și, mai mult decât orice, vor demonstra că instituțiile de forță nu mai au nicio putere când vine vorba despre apărarea integrității fizice a cetățenilor săi, în fața unui fenomen care trenează de trei decenii. Absolut, niciuna…