Transrarăul este șoseaua din munţii Moldovei, care face legătura dntre Valea Bistriţei, de la Chiril şi Valea Moldovei, la Pojorâta. Drumul, extrem de spectaculos, care poate fi comparat cu Transfăgărășanul și cu Transalpina a fost deschis în urmă cu câteva zile.

Traseul mai este denumit şi Drumul Comorilor, întrucât unul dintre punctele sale de atracţie sunt Pietrele Doamnei, scrie radioiasi.ro, care mai specifică și faptul că una dintre legende spune că în 1541, domnitorul Petru Rareş şi-ar fi găsit un loc în munţii Rarău pentru a-şi adăposti familia şi o parte de avere de hoardele de tătari. Urmăriţi de cotropitori, doamna Elena, soţia lui Petru Rareş şi fiul acestora s-ar fi refugiat într-o peşteră să se roage, iar stânci uriaşe s-ar fi desprins şi ar fi căzut peste locul în care se afla averea, îngropându-i şi pe hoţi, scrie radioiasi.ro.

Porţiunea de drum dintre Chiril şi Rarău va avea un regim special de circulaţie. Drumul este marcat cu semne de circulaţie pentru un regim de viteză limitat la 30 de km/h, iar în condiţiile în care este un drum cu o dificultate mare, urmează să mai fie montate o serie de elemente care să le indice şoferilor cum trebuie să circule pentru a fi în siguranţă, scris svnews.ro.

Foto și video: svnews.ro

image_pdfimage_print

Lasă un comentariu la acest articol !

12 COMENTARII

  1. Este deschis deja de 2 ani. Și a fost făcut pe structura unui vechi drum pe care-l foloseam des, ce-i de aici. Doar ca l-au fasonat puțin și l-au făcut cunoscut pt turiști. Este ceva deosebit. Sus, la Pietrele Doamnei, este un peisaj superb. Se poate urca pe niște stânci, pe un traseu marcat, dar care te lasa masca. Merita văzut.

  2. De foarte multi ani este pe Rarau asa ceva! Asa cum este si pe Ceahlau! Asa, ca sa moara de ciuda unii….

    • Daaaa….:)))) Si la ordinul lui TATA SOCRU 🙂 Octavian Pintean, el a primit ordin….ca de el e scris articolul 😉

  3. e superb dar lipseste ceva din peisaj… daca nu sa plantat si o SFANTA MANASTIRE ORTODOXA nu are drumul nici un farmec

  4. este un articol scurt , mai mult un anunt . este foarte folositor pt cei care vor sa vada locuri frumoase , sa calatoreasca , sa petreaca ceva timp in natura . faptul ca facem legatura cu politicul sau clarificarea istorica a nu stiu carei zone nu are nimic de a face cu relaxarea in natura . eventual te face sa iti pierzi cheful sa mai iesi undeva , nu de alta dar poti da de tot felul de ” doxati ” . daca e sa avem ceva specific , nu locurile frumoase din tara asta e acel ceva , ci modul in care apreciem ceea ce avem : ” eu stiu mai bine ” e boala de care suferim toti mai mult sau mai putin . nu uit ca si eu sint in aceeasi oala .

  5. Drumul e facut din perioada comunista . L-au modernizat . Nu dati merite cui nu trebuie.Parintii si bunicii vostrii au muncit la acel drum. voiaj placut sa aveti .

    • nu era vb de voi.Aceasta inaugurare nu e prima.A mai fost una mai cu mult timp in urma cand sa terminat soseaua numai ca nu sa facut cu tanatam pt ca nu era perioada electorala :P.Si daca va informati bine poanta a zis ca vine sa inaugureze drumul…..etc etc. Drumul este facut de cand era inca Flutur prefect nu are nici un drept domnul ponta sa isi asume proiecte in care ei nu au avut nici o legatura pt ca drumul nu a fost facut de cand sunt ei la conducere. A fost facut drumul pe chiril de cand sunt ei dar cu proiect pornit din timpul cand se facea acest drum. Desi nu imi prea pasa cine este dar nu mi se pare corect sa isi asume cineva ( orisicine ar fii el ) un lucru care nu a avut nici o legatura cu el. Si eu sunt impartial ca orisicum nu am degand sa votez cu niciunul din ei 😛 ca sunt satul de amandoi . Scuzati poate mam exprimat gresit acu am vaz ce am scris dar eu sunt indignat ce se intampla mai ales decand au venit domnii din psd la conducere si am scris la nervii.Imi cer scz

  6. e o mare campanie politica acest articol. Drumul fiind gata de ceva ani buni. Dar nu ma mai mira nimica din ce face guvernarea

Comments are closed.