4 martie 1977, orele 21:22, România, contextul în care nemilosul cutremur a zguduit ţară. În aproximativ 56 de secunde, peste 1.570 de oameni şi-au pierdut viaţa, peste 11.000 de oameni au fost răniţi, alte mii şi-au pierdut apropiaţii, sute de clădiri devastate, praf, mizerie şi disperare.
Martorii calamităţii îşi amintesc cu sfială despre teroarea de atunci. Conform surselor, capitala a fost cea mai afectată. Pe forum-ul site-ului romanialibera.ro, oamenii povestesc cu tristeţe cele întâmplate. Un cuplu păşeşte în cofetăria „Dunărea”, din pricina aglomeraţiei, cer voie să se aşeze la aceiaşi masă cu alţi doi îndrăgostiţi. Într-o fracţiune de secundă, cutremurul loveşte, iar construcţia se prăbuşeşte. În amalgamul de frică şi disperare, el îşi prinde iubita de mână şi iese cu ea prin geam. Când se dezmeticeşte, realizează că cea pe care o luase de mâna era prietena celuilalt tânăr, cu care împărţiseră masa.
Un domn povesteşte, „Eram student în Bucureşti, la Institutul Agronomic, tocmai intram pe uşă căminului 7 să dau un telefon, m-am trezit împins afară de studenţii străini care se înghesuiau să iasă afară, ei fiind în clădire au simţit începutul cutremurului înaintea mea, am auzit zgomotele puternice cauzate de căderea unor blocuri, am încercat să fug către cantină ,dar nu am reuşit, parcă călcam numai în gropi, atunci m-am ghemuit la pământ şi priveam în faţa cantinei cum bucătăresele , îmbrăcate în alb, se rugau în genunchi pentru încetarea dezastrului, iar studenţii prinşi în cantină spărgeau geamurile să iasă din clădire.Apoi mi-am luat maşina să plec la nişte rude ce locuiau pe Armata Poporului, în faţa Facultăţii de Agronomie am luat în maşina o studentă ce se tăiase în geamuri şi am dus-o la spital, ea mi-a spus că un student a căzut de la etaj pe casa scărilor şi a murit.”
Liderii comunişti au lăsat poporul să fiarbă în disperare, spaimă şi neputinţa. Canalele informaţionale erau moarte, iar oamenii partidului şi-au făcut apariţia a doua zi. „Am văzut atunci că oraşul era paralizat,radioul mort, informaţii am primit mai târziu de la Europa Liberă şi până a doua zi când au apărut „conducătorii” totul era haotic. Am înţeles că singura virtute a momentului a fost solidaritatea oamenilor,tot cum am înţeles că eram nişte marionete care aşteptam comenzile pentru fiecare mişcare, gest, atitudine. Am trăit momente de deznădejde şi de decepţie văzând cât se minţea în mass-media şi câtă incompetenţă era la vârful statului.” Alţii afirmă revoltaţi, „Ceauşescu cu suita, inclusiv Ilici şi restul acoliţilor, se plimbau pe străzi să vadă dezastrul. Ajutoarele sosite din SUA şi Canada nu au fost distribuite celor care rămăseseră fără case, alimentele erau vândute în circuit închis pentru cei de la conducere şi securitate”.
De sub rămăşiţele cutremurului nu au mai apucat să vadă lumina soarelui actorul Toma Caragiu, cântăreaţa de muzică uşoară Doina Badea, prozatorul Alexandru Ivasiuc, Veronica Porumbacu sau criticul Mihai Gafița.
sursa foto: muzeuldefotografie.ro