cristina-pocora-2

Miercuri, 17 septembrie 2014 deputatul a abordat problema alocaţiilor de stat pentru copii al cărui nivel actual este de doar 42 de lei/lună, de mai bine de 5 ani încoace, echivalentul a numai 9 euro. “Dacă săptămâna trecută, am abordat subiectul şomajului în rândul tinerilor, şomaj real nu statistic, care a ajuns la un procent colosal în ţara noastră – aproximativ 40%, astăzi vă prezint date legate de nivelul alocaţiei de stat şi de necesitatea creşterii cuantumului acesteia, lipsa de măsuri însuşită de Ponta demonstrând clar faptul că acesta nu a înţeles că cea mai importantă categorie sunt copiii şi tinerii, ei reprezentând viitorul României. Nivelul alocaţiei de stat pentru copii, de 42 lei pe lună, nu a mai fost actualizat din luna ianuarie 2009, deşi indicele preţurilor de consum a crescut cu peste 20 de puncte procentuale. Astfel, cercetările demonstrează că, în prezent, în ţara noastră, creşterea şi educarea copilului necesită cheltuieli ce depăşesc bugetul mediu al unei familii. Vorbim despre 3,6 milioane de beneficiari ale căror necesităţi sunt neglijate constant de către Guvernul actual şi premierul Victor Ponta”, a declarat Cristina Pocora de la tribuna Camerei Deputaţilor.

Aceasta a exemplificat care este, de fapt, valoarea celor 42 de lei, sumă de care nu se pot cumpăra nici măcar produsele de bază necesare în alimentaţia unui copil. Astfel, cu cei circa 9 euro, cumperi dintr-un magazin cu preţuri medii doar 5 cartofi, 2 ardei graşi, 10 ouă, 1 litru de lapte, o franzelă, un pui, o legătură de morcovi, 10 mere şi o pungă de cereale. ”Domnule Ponta, poţi să trăieşti o lună cu aceşti bani? Ce cumperi mai degrabă de cei 42 de lei pentru copil: hrană, o carte, medicamente, îmbrăcăminte, încălţămine…?”, îl întreabă liberala pe premierul României.

cristina pocora”Comparativ cu alte ţări din Uniunea Europeană, cuantumul alocaţiei în România este mult inferior. Astfel, în Austria, de exemplu, cuantumul creşte în funcţie de vârstă. Acesta poate pleca de la 105 euro şi ajunge până la 152 euro, iar, pentru familiile cu 2 copii, cuantumul creşte cu 12,8 euro/lună. În Irlanda şi Danemarca, pentru primul şi al doilea copil, alocaţia plătită de stat este de aprox 150 euro, iar, pentru următorii copii, alocaţiile cresc la 180 euro, realizându-se astfel o bunăstare a familiei şi o stabilitate demografică. Exemplele pot continua, însă, am să mă rezum la faptul că, la nivelul Uniunii Europene, media alocaţiei de stat pentru copii este de 210 euro, în timp ce, în România, alocaţia unui copil nu depăşeşte 9 euro, cifră care plasează ţara noastră în coada listei la nivel mondial”, a declarat purtătorul de cuvânt al Grupului parlamentar al PNL.

Pe toată durata acestei zile, în semn de protest faţă de ruşinoasa “cifră a lui Ponta”, Cristina Pocora va purta un tricou roşu inscripţionat cu suma de 42 de lei pe care statul o alocă lunar pentru fiecare copil, o bătaie de joc pentru familiile din România şi pentru viitorul ţării.

Lista produselor cumpărate cu cei 42 de lei:
• 5 cartofi (0,938 kg);
• 2 ardei graşi (0,252 lei);
• 10 ouă;
• 1 litru de lapte;
• 1 pâine;
• 1 pui;
• legătură de morcovi;
• 10 mere (1,220 kg);
• pungă de cereale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here