În cel mai fericit caz, așa cum rezultă din documente oficiale – de la dosare publice, sentințe judecătorești, rapoarte de activitate și înscrisuri de Cadastru – în poveștile cu reîntregirea avuției publice și a cruciadei împotriva interlopilor și a Cârpacilor, administrația lui Dominic Fritz a funcționat DOAR ca o simplă cutie poștală a Palatului Dicasterial. Nimic mai mult!
Practic, în ultimii trei ani, Primăria Timișoara a stat NUMAI pe linia de fund, a semnat de primire și de luare la cunoștință a unor sentințe judecătorești – care au la bază, exclusiv, acțiuni civile/penale promovate de fostul primar Nicolae Robu – după care, pentru că nu a avut încotro, a dus la îndeplinire deciziile definitive și irevocabile ale magistraților bănățeni. În rest, în afară de respectarea obligațiilor din fișa postului, nicio sudoare pentru Dominic Fritz! Doar marketing!
Și asta o știe bine și actualul secretar al administrației locale Caius Șuli care, pe vremuri, în epoca lui Robu, se alerga cu mafioții de azi ai lui Fritz, pe coridoarele instanțelor de judecată, din postura de-a șef al Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Timișoara. Acum, dincolo de retorica puerilă a Paulei Romocean, care din postura de lider al USR Timișoara a grăit că prin reîntoarcerea tandemului Robu-PNL la butoanele administrației locale, revin la combinații mafioții, interlopii și clanurile, adevărul e unul singur: nici dacă ar reînvia Petre Ispirescu, Ion Creangă, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Ioan Slavici, Mihai Eminescu sau Nicolae Filimon, toți la un loc nu ar putea inventa asemenea povești nemuritoare, așa cum o fac tefeliștii. Cu zâmbetele pe buze, plini de patos și fără să clipească! Oricum, niciodată în istoria acestui oraș, de la imperiul austro-ungar încoace, în afară de de Nicolae Ceaușescu, nimeni nu a servit asemenea basme și marote timișorenilor, doar pe raționamentul că oamenii locului sunt… săraci cu duhul și niște încuiați la minte! Și despre minciunile și manipulările grosolane ale noii administrații s-a vorbit continuu, din 2020 încoace. Cu exemple clare, probate în spațiul public, dincolo de orice dubiu!
Așa că azi, în oglindă cu declarațiile administrației Fritz, punem pe tapet, alături de înscrisuri, 4 cazuri distincte, ca să vadă toată lumea diferențele dintre realitate și poveștile USR. Cert e că, până nu demult, luptele lui Dominic Fritz cu mafiile imaginare au circulat doar în mediul online și prin declarații publice. De curând, s-au tipărit sute de mii de ziare și flyere și s-au inventat campanii de susținere pentru actualul edil al Timișoarei, în trântele cu interlopii și clanurile. Totul, o simplă poveste de adormit copii, menită doar să dea un rost actualei administrații și să genereze sentimentul de acțiune și preocupare pentru binele comunității. Un balon imens de săpun, sesizat în urmă cu puțin și de către consilierul local Roxana Iliescu (Pro România), care a catalogat acțiunile drept manipulări și minciuni grosiere. Și, chiar dacă a solicitat acte, care să demonstreze clar demersurile juridice ale administrației Fritz, în lupta pentru recuperarea patrimoniului Timișoarei din ghearele mafiei imaginare, alesul local a fost tratat… cu flit!
Până la urmă era și normal să fie așa, atâta timp cât, nici în 20 de vieți, administrația Dominic Fritz nu poate genera probe că, dincolo de poveștile de marketing, a avut vreun rol în recuperarea patrimoniului timișorenilor. Și chiar n-a avut! Nici măcar în demolarea fostei baze sportive a CFR Timișoara, situată pe bv. Vasile Pâran 1-3, aflată în gestiunea lui Mitică Viel (Miki Boxeru), ajuns, mai nou, pe toate flyerele USR, drept exponent al mafiei locale, alături de țiganii din clanul Cârpaci. Dosarele de instanță nr. 4214 din 2014 – Clubul Sportiv Banatul și Municipiul Timișoara, nr. 5907 din 2015 – Clubul Sportiv Banatul și Municipiul Timișoara și nr. 31498 din 2017 – SNCFR și Ministerul Transporturilor și Municipiul Timișoara – TOATE demonstrează că munca și meritele juridico-patrimoniale sunt ale fostei administrații Robu.
Cazul Cârpaci – C.D. Loga 52
De fapt, la zi, așa cum rezultă din Cartea Funciară a imobilului, nu e niciun Cârpaci, ci un Momiță Bona! Evident, că un Momiță nu dă bine la public, așa cum dă un Cârpaci. Deci, până la un punct, retorica manipulativă a USR e de înțeles. Totuși ce nu e de pătruns e logica lui Dominic Fritz care a afirmat că municipalitatea s-ar fi putut intabula, dacă ar fi vrut Nicolae Robu, încă din 2016, deși sentința pe speța imobilului din buricul Timișoarei a rămas definitivă abia în 2022: ”Țineți minte, Loga 52. Este prima vilă care a reintrat în patrimoniul orașului.
Până acum, nimeni nu a avut curaj să se ia de această mafie de pe Loga. Așa cum nimeni nu a avut curaj să se ia de mafia de pe malul Begăi. Miza din ultimii 10 ani nu a fost să fure mai mult, ci să acopere urmele furtului din anii 90. Cu o echipă curajoasă luăm dosar cu dosar, teren cu teren, vilă cu vilă, și mergem până în pânzele albe să redăm Timișoarei ce este al ei. E o muncă a naibii de grea, dar nu mă mai sperie nimeni și nimic”.
Nimic mai fals! Căci, așa cum rezultă din documente publice, mai exact din raportul de activitate pentru anul 2019 al Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Timișoara, condus de Caius Șuli, actualmente secretar al municipalității, se vede limpede și clar că efortul și munca pentru recuperarea imobilului de pe CD Loga 52 aparțin administrației Nicolae Robu: ”Dosar nr.145/2017 – prin cererea de chemare în judecată formulată de către instituția noastră, am solicitat nulitatea absolută a contractului de donație imobiliară încheiat la data de 19.08.2016 sub nr. 2222 prin care pârâții Momiță Bona și Momiță Elisabeta au donat fiului acestora Momiță Ionel Marius, dreptul de proprietate asupra construcției casa cu un etaj situată în Timișoara, Bv. C.D.Loga nr. 52; să se dispună radierea din cartea funciara nr. 425860 – C1 Timișoara a numitului Momitã Ionel Marius; să se dispună intabularea în CF nr. 425860 – C1 Timisoara a dreptului de proprietate al Statului Român prin Municipiul Timișoara”.
Și așa a și fost căci, tot din documente rezultă că, prin Sentința Civilă nr. 3/07.01.2019 Tribunalul Timiș a admis cererea administrației Robu. Astfel, instanța de judecată a constatat nulitatea absolută a contractului de donație, rectificarea cărții funciare a imobilului, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului Momitã Ionel și restabilirea situației de CF anterioară acestei înscrieri. Cum țiganii au făcut apel, sentința a devenit definitivă și irevocabilă la finele anului 2022, fără alte intervenții în dosar! Azi, administrația lui Dominic Fritz a făcut doar pașii necesari și obligatorii, dispuși de instanță, pe munca și strădania fostei administrații: procedura de intabulare a imobilului prin OCPI și evacuarea rromilor de pe CD Loga 52. Deci, nici vorbă de blat cu clanurile, atâta timp cât acțiunea judecătorească a fost deschisă de Primăria Timișoara, cu Robu ca primar!
Cazul Casa Muhle – Parcare Bega
Vă mai aduceți aminte de demonstrațiile USR-iștilor din fața celebrei Casei Muhle, imobil aflat în proprietatea fiului lui Ionelaș Cârpaci? Sau de declarațiile lui Dominic Fritz despre imobilul ultracentral? Ca de exemplu – ”Pentru patrimoniu, este foarte clar că acești opt ani din administrația Robu sunt opt ani pierduți, sunt un eșec”. Ca ulterior, în vara lui 2023, același primar să declare că “Am câștigat definitiv în instanță împotriva proprietarului Casei Mühle. Am cerut instanței să constate întârzierile și penalitățile care se impuneau pentru lipsa de respect și starea de degradare în care a stat imobilul mai mulți ani. Instanța a stabilit că trebuie să plătească 92.000 de lei. Într-un final, presiunea a dat roade. Proprietarul a plătit prima tranșă de penalități și a declarat finalizarea lucrărilor”.
Ei, bine…și aici lucrurile sunt altfel decât au ieșit din gura lui Dominic Fritz. Și asta se vede clar din raportul de activitate al Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Timișoara pe anul 2020: ”Dosar nr. 270/2020 – prin cerere de chemare în judecată, formulată și înregistrată sub nr. 20055/325/2020, am solicitat fixarea sumei definitive la care pârâtul Mihai loan Nelson să fie obligat să o plătească, ca urmare a celor dispuse prin Sentința civilă nr. 13479/10.12.2019 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 16595/325/2019. Prin Sentința civilă, instanta de judecată a obligat pârâtul Mihai Ioan Nelson la plata penalităților în cuantum de 1.000 lei/zi de întârziere, până la aducerea la starea inițială a imobilului situat în Timișoara, Bd. Mihai Viteazu nr. 3 și la luarea măsurilor de punere în siguranță și conservare a clădirii. Prin Sentința civilă nr. 13471/10.12.2020 (definitiva) pronunțată în dosarul nr. 20055/325/2020, Judecătoria Timișoara a admis acțiunea promovată de către instituția noastră și a stabilit suma definitivă de plată cu titlu de penalități la 92.000 lei…”.
La fel stă treaba și cu parcarea din spatele magazinului Bega, până nu demult, deținută de frații Marius și Emil Cristescu, actualmente în proprietatea statului român și administrarea Primăriei Timișoara. Și atunci, ca și în celelalte cazuri de mai sus, imediat după rămânerea definitivă, irevocabilă și executorie a sentinței judecătorești, la nivelul lui februarie 2023, Dominic Fritz și-a asumat meritele administrației Nicolae Robu: ”Am recuperate definitiv parcarea din spatele magazinului Bega. Au trecut mai bine de 8 ani de când parcarea de la Bega a trecut ilegal în mâini private. Am recuperat-o! Am mers și am apărat interesele timișorenilor până la Înalta Curte de Casație și Justiție, care ne-a dat dreptate. De dimineață barierele au fost ridicate și de azi terenul este de facto în proprietatea Timișoarei. TimPark va administra locurile de parcare. Între timp pregătim documentele pentru o parcare multietajată”.
Când, de fapt, așa cum rezultă din scripte, administrația Fritz nu a mișcat nicio hârtie, ci doar a semnat de primire și de luare la cunoștință a unei decizii judecătorești, pe munca fostei administrații locale, o luptă care a început în anul 2015: ”Dosar PMT nr. 469/2015 – am solicitat Curții de Apel Timișoara să anuleze Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor (Parcare Bega) pentru Bega Turism SA. Acțiunea a fost admisă în totalitate prin Sentința civilă nr. 87 din 31.03.2016 a Curții de Apel Timișoara, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Primăriei Municipiului. Împotriva acestei sentințe, s-a promovat apel. Prin Decizia Civila nr. 3744/03.07.2019 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința atacata și a dispus rejudecarea cauzei. În urma rejudecării cauzei, prin Sentința civilă nr. 344/26.11.2020, Curtea de Apel Timișoara a dispus anularea dreptului de proprietate asupra parcării…”. Deci, din nou, o poveste marca Dominic Fritz! Iarăși departe de adevărul istoric!
Ștrandul Termal
Acum, în ce privește povestea ștrandului Termal, situat pe bv. Vasile Pârvan din Timișoara, minciunile sunt și mai gogonate. Iată declarația primarului Dominic Fritz: „În timp ce oamenii onești din orașul nostru și-au construit afaceri plătindu-și chiriile, șmecherii de la Termal nu au plătit de 10 ani nimic. Este încă o victorie în campania de a recupera terenuri publice de la mafia de pe malul Begăi. Eu am ales să nu închid ochii și merg mai departe. Luptăm ca să recuperăm nu doar terenurile, dar și averile care s-au făcut din ocuparea lor ilegală. Suntem în instanță ca să cerem inclusiv răspunderea personală a administratorului pentru recuperarea sumelor. Vrem să amenajăm un Coridor de Agrement Urban, unde timișorenii să se poată plimba, să poată face sport și să se relaxeze”.
Și, pe acest palier, sunt două chestiuni, pe care, evident, le știa și primarul Fritz, la momentul declarațiilor publice. În primul rând că șmecherii de la Termal nu au plătit nimic timp de zece ani, nu pentru că nu au vrut sau nu au avut chef, ci pentru că, în primă fază, în baza unor sentințe judecătorești, au beneficiat de un drept de retenție. Adică, și-au compensat chiria cu investițiile de 3,5 milioane de euro, în momentul în care, în urmă cu un deceniu, Primăria Timișoara nu a mai vrut să le prelungească șederea! Că, în fază finală, Termal a pierdut procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție din România, asta e o altă poveste! Oricum, nici acest succes, sub nicio formă, nu poate fi atribuit lui Dominic Fritz. Și asta rezultă tot din documente oficiale: ”Dosar nr. 4177/325.2018 – Municipiul Timișoara a formulat cerere de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei S.C. GPG COMPANY SRL la plata chiriei și a despăgubirilor pentru lipsă folosintă spațiu + majorări, până la data eliberării efective a spațiului, situat în Municipiul Timișoara Bulevardul Vasile Pârvan nr. 9…”.
Unde mai pui că procesele administrației locale cu cei de la ștrandul Termal durează de vreo 14 ani. Sau ca tot jocul de glezne al USR, departe de adevărul istoric, bazat doar pe minciună, nu e altceva decât o strategie electorală, menită să-i asigure lui Dominic Fritz un al doilea mandat în fruntea Primăriei Timișoara. Asta, în lipsă totală de realizări! Doar povești cu lupte crâncene și imaginare, ba cu mafioții, ba cu interlopii, ba cu clanurile de țigani, chipurile, pentru reîntregirea patrimoniului Timisoarei…
