O majorare salarială va fi prevăzută anul viitor, în funcţie de creşterea economică, a declarat vineri ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
Mariana Câmpeanu a participat vineri la MAE la semnarea Planului de acţiune pentru implementarea Parteneriatului dintre Guvernul României şi UNICEF pentru perioada 2013-2017. Ea a fost întrebată dacă până în 2014 se vor mări pensiile şi salariile.
„Aşa cum am spus în programul de guvernare şi cum premierul Ponta a afirmat întotdeauna, principalul nostru deziderat este să respectăm legile, deci, ca atare, şi legea care priveşte indexarea pensiilor în fiecare an va fi respectată şi pentru anul următor. În ceea ce priveşte creşterea salarială, domnul ministru Voinea a spus foarte clar – în funcţie de creşterea economică, de încasările la buget se va prevedea şi o creştere la anul, nu anul acesta”, a spus ministrul Muncii.
Câmpeanu a arătat că restanţele care trebuie plătite în urma hotărârilor judecătoreşti vor face imposibil ca salariile să crească foarte mult anul viitor.
„În primul rând, avem de plătit foarte multe restanţe pe hotărârile judecătoreşti din urmă. Acest mare procent pe care urmează să îl plătim, mai ales la anul, va greva posibilitatea a mări foarte mult salariile”, a afirmat ministrul Muncii.
Scenariul de bază al bugetului pe 2014 include continuarea indexării pensiilor cu 4% şi creşterea fondului de salarii în sectorul public cu 3%, a declarat joi ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.
Sursa:realitatea.net