Timişorenii pasionaţi de fotbal adevărat pot ajunge în Brazilia, la Rio!

- Advertisement -

Competiţia a fost lansată de cinci sportivi de elită din România, care au improvizat un schimb de pase între prieteni. Leonard Doroftei, Mihai Leu, Valentin Porcişteanu, Marius Urzică şi George Purice, culmea mici unul dintre ei fotbalist profesionist, au dat startul inscrierilor în Cupa Prieteniei Bergenbier şi au demonstrat că fotbalul între prieteni nu ţine cont de loc sau de vreme, ci doar de entuziasmul participanţilor la joc.

Timişorenii care vor să participe în Cupa Prieteniei Bergenbier, trebuie să formeze o echipă de cel puţin 6 jucători şi rezerve (minim o rezervă şi maxim patru rezerve). Echipele se vor înscrie pe sistemul primul venit, primul servit pe site-ul www.cupaprieteniei.ro, unde vor găsi şi regulamentul complet al competiţiei.

Fazele zonale ale Cupei Prieteniei

Pentru acest turneu, România va fi împărţită în două zone: Est şi Vest. Competiţia cuprinde două turnee finale, unul pentru zona estică a ţării, altul pentru zona de vest. 15 oraşe din fiecare zonă vor fi gazde ale competiţiei din luna martie până în luna mai, urmând ca peste 1.000 de echipe să participe în prima fază a competiţiei, câte 32 în fiecare localitate.

Programul competiţiei este:
• 28 Februarie – 2 Martie: Târgu Jiu, Craiova, Rm. Vâlcea;
• 7–9 Martie: Iaşi, Suceava, Piatra Neamţ;
• 14–16 Martie: Oradea, Timişoara, Arad;
• 22–23 Martie: Bistriţa, Târgu Mureş, Braşov;
• 29–30 Martie: Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Sibiu;
• 4–6 Aprilie: Târgovişte, Piteşti, Ploieşti;
• 12–13 Aprilie: Deva, Reşița, Turnu Severin;
• 25–27 Aprilie: Buzău, Constanţa, Bucureşti;
• 3–4 Mai: Zalău, Satu Mare, Baia Mare;
• 10–11 Mai: Bacău, Galaţi, Brăila.

Turneul final

Echipa campioană din fiecare oraş şi alte două echipe de pe locul 2 (câte una de la Zona de Est, respectiv Vest, prin tragere la sorţi) vor merge la turneul final din fiecare zonă. Clujul va găzdui pe 16-17 mai cele mai bune echipe din Zona de Vest, iar pe 23-24 mai cele mai bune echipe din Est vor concura la Bacău.

Fotbalul românesc merge la Rio!

Finala Cupei Prieteniei Bergenbier se va disputa între cele două mari câştigătoare din Zona de Est şi Zona de Vest. Cele mai bune echipe de fotbal între prieteni, din România, vor călători la începutul lunii iunie pentru meciul anului în Brazilia. Acolo se va desfăşura, chiar pe nisipul plajei Copacabana din Rio, ultimul act al Cupei Prieteniei Bergenbier.

“Bergenbier sprijină valorile adevărate ale fotbalului, cele care aduc prietenii împreună şi transformă orice meci într-un motiv de bucurie. Tocmai de aceea am creat acest concept dedicat în exclusivitate echipelor formate din prieteni, pentru care nu contează rezultatul meciului pe care l-au jucat, ci experienţele trăite şi, cu siguranţă, berea de după meci. Pentru că fotbalul între prieteni nu poate dezamăgi niciodată, fotbalul românesc merită să ajungă la Rio!”, a declarat Mihai Bonca, director de marketing Bergenbier SA.

Regulamentul complet, programul de joc şi locaţia desfăşurării fiecărei faze a turneului pot fi găsite pe site-ul oficial al competiţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...

Poli Timisoara isi pastreaza antrenorul ”demis” si scumpeste pretul biletelor pentru meciul cu ASU

Divizionara secundă de fotbal, Poli Timișoara, a anunțat, astăzi,...

ASU Politehnica Timișoara ia atitudine – Stop Defrișărilor!

După ce s-a implicat în mai multe campanii sociale,...

EURO 2016: Timișorenii, așteptați la prima paradă din istorie a fanilor tricolori la meciul cu Elveția

EURO 2016 aduce o premieră dedicată suporterilor români odată...