După ce a aflat de faptul că cei prezenți la petrecerea unde consilierul județean Ilie Bertea şi-a pierdut viața, acuză întârzierea cu care și-a făcut apariția echipajul SMURD trimis la fața locului, „părintele” serviciului medical, Raed Arafat a ţinut să facă unele precizări referitoare la toate aceste date.
„Primul apel a fost înregistrat de personalul medical al ISU Timiş la ora 21:21. Nu există niciun apel din locaţia respectivă înaintea acestei ore. La ora 21:26 autospeciala a plecat din curtea Spitalului Municipal, unde lăsase o altă urgenţă, deci nu de la Baza de pe strada Înfrăţirii. La ora 21:29, echipajul SMURD ajungea în locaţia indicată. Toate datele acestea sunt înregistrate în registre electronice digitale, nu sunt spuse din burtă şi se pot verifica, iar pacientul era diabetic” ne-a precizat, în exclusivitate, secretarul de stat Raed Arafat, conform unui grafic pe care l-a solicitat şi primit de la serviciul 112 Timişoara, la iniţiativa Vocea Timişului.
Acesta s-a informat cu exactitate şi despre activitatea medicilor după ce echipajul a ajuns la solicitare. „După ce au ajuns la faţa locului, timp de 49 de minute medicii au lucrat continuu pentru resuscitarea pacientului, care era în fibrilaţie ventriculară” spune Arafat.
Din alte surse, apropiate personalului de pe autospeciala SMURD deplasată la faţa locului, am aflat că o persoană din cadrul echipajului a fost molestată verbal cu un reproş care nu îşi avea locul într-o asemenea situaţie: „De când v-a preluat USL-ul din cauza voastră au murit oamenii în Munţii Apuseni. Vreţi să ne ucideţi şi pe noi?” ar fi exclamat unul dintre invitaţii aflaţi la petrecere, moment care nu a fost surprins de camera video. Reacţia agresivă a câtorva invitaţi la petrecerea unde a avut loc nefericitul incident poate fi văzută în ultima parte a clipului video care cuprind ultimele clipe din viaţa lui Ilie Bertea.
Medicul Raed Arafat nu a dorit să comenteze aceste afirmaţii, însă a menţionat că „Nu există nicio legătură între clasa politică din ţara noatră şi serviciul SMURD. Acesta este dedicat tuturor oamenilor care pot fi ajutaţi de specialiştii SMURD, fără a se ţine cont de înclinaţii politice. Gândiţi-vă unde s-a ajuns dacă se fac astfel de reclamaţii. O să ajungem să nu mai iasă medicii şi asistentele de pe ambulanţă în stradă” a spus, iritat, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne.
„O să facem publice câteva înregistrări ale camerelor de supraveghere de pe traseul ambulanţei de aseară, să vedeţi cum la ora 21:27 şi 39 de secunde autospeciala era deja foarte aproape de locul incidentului. Ultimul apel înregistrat de STS (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, – n.r.) a fost la ora 21:26. E clar că maşina a ajuns acolo imediat dacă nu au mai fost alte apeluri. Din câte am constatat ora serverului STS, aflat la Constanţa şi a celui de la ISU Timiş are un decalaj de două minute. Concluzia e simplă, 8 minute câte au trecut de la primirea primului apel la serviciul 112 plus această marjă de două minute diferenţă, ne spune clar că de la primul apel şi până când echipajul a ajuns la faţa locului nu avea cum să treacă mai mult de 9, maxim 10 minute” a completat Arafat, care a menţionat şi faptul că Spitalul Municipal nu are o staţie de Ambulanţă, autospeciala SMURD aflându-se în curtea instituţiei pentru că tocmai lăsase un pacient la „Clinicile Noi”.
Foto:vivafm.ro