În cursul lunii august polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat verificările în vederea identificării terenurilor în care este prezentă ambrozia, plantă cu potențial alergen, fiind identificate 41 de terenuri noi pentru care în prezent se fac demersuri în vederea identificării proprietarilor și luării măsurilor legale, 21 de terenuri aflate deja în evidența serviciului fiind reverificate.
”În urma verificărilor efectuate în luna august, în conformitate cu art. 3 alin. (2) lit. a din HCL 371/2007 (modificată), pentru neasigurarea salubrizării și neîndepărtarea vegetației de acest gen de pe terenurile pe care le dețin au fost aplicate un număr de 18 sancțiuni contravenționale” explică Poliția Locală din Timișoara, prin intermediul unui comunicat.
Acțiunile pe această linie vor continua și în perioada următoare, reprezentanții instituției locale făcând un apel pe această cale către toţi cetăţenii municipiului pentru a lua măsuri de combatere a acestei plante prin cosirea vegetației și salubrizarea terenurilor, în caz contrar riscând amenzi cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei.
Așa cum vă informam chiar ieri, una dintre zonele cu risc ridicat de alergie (la mai multe persoane declanșându-se deja simptomele, din ce am aflat astăzi) se găsește în apropierea unui teren viran de mari dimensiuni, de câteva mii de metri pătrați, situat între străzile Ion Ionescu de la Brad, Silistra, Holdelor și Martir Alexandru Grama. Oamenii din apropierea acestuia sunt enervați până peste poate de faptul că autoritățile locale nu le iau în seamă sesizările, sau cel puțin nu fac nimic pentru a stopa răspândirea și ”declanșarea” ambroziei. ”Ce folos că Poliția Locală dă amenzi? Cel mai probabil le vor achita și gata, sumele nefiind extrem de mari. Cine își permite să țină un teren de mii de metri pătrați, gol, fără să îl folosească în niciun scop, timp de 30 de ani, poate plăti și 25.000 de lei, probabil, dar noi aproape că murim în propriile apartamente” a spus revoltată doamna care ne-a sesizat și pe noi, în urmă cu două zile, despre problema cu care se confruntă locuitorii cartierului lipit de comuna Dumbrăvița.
Așa cum se vede din imaginea pusă la dispoziție de Poliția Locală Timișoara, oamenii legii s-au deplasat exact pe locația specificată de noi, ieri, la ora 13:48, constatând ”la fața locului” problema celor care au depus deja reclamații atât la Poliția Locală Timișoara și Primărie, cât și personal, la primarul Nicolae Robu.