Bojin trimis acasă și pus sub control judiciar. consilierul județean Marcel Mihoc, ARESTAT, după o noapte de audieri

- Advertisement -

După un maraton de aproape 12 ore de audieri, Bojin, suspectat de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu, a fost eliberat joi, 11 decembrie 2014 de DNA, însă i s-a pus în vedere faptul că va fi cercetat sub control judiciar. În același dosar, consilierul judeţean Marcel Mihoc a fost reţinut de către procurorii DNA.

În dosarul preşedintelui CJ Timiş au avut loc audieri atât la DNA București, cât și la structura locală din Timișoara. Pe lângă ordonanța de reținere pe numele lui Mihoc, DNA a emis ordonanţe de reţinere pe numele a trei persoane cercetate în acest dosar.

După cum știți, ieri dimineață, procurorii DNA au descins la locuinţa preşedintelui CJ Timiş, Titu Bojin, din Remetea Mare, de unde l-au ridicat pe șeful PSD Timiș și l-au dus la sediul instituției pe care o conduce unde a fost nevoit să asiste la percheziţii. În jurul orei 11:00, Bojin a fost scos din sediul Consiliului Județean şi dus la audieri la Bucureşti. Pe lângă Bojin, procurorii și mascații jandarmeriei au mai preluat peste 20 de persoane pentru a le duce la audieri la sediul DNA Timișoara.

Potrivit unor documente ale procurorilor, obţinute de MEDIAFAX, Titu Bojin, folosindu-se de funcţia de preşedinte al CJ Timiş şi de poziţia de lider al filialei judeţene a PSD, ar fi identificat primării din Timiş, conduse de aleşi locali din Partidul Social Democrat, cu care George Didilă, prin Societatea Comercială Ecomet West SRL, a încheiat contracte de achiziţii publice, cu atribuire directă. În acest demers, Didilă ar fi fost sprijinit atât de Titu Bojin, cât şi de Marcel Mihoc, consilier judeţean în CJ Timiş.

Anchetatorii au mai stabilit că, în cazul în care primăriile care au încheiat contracte cu SC Ecomet West SRL tergiversau plata contractelor încheiate, Didilă apela tot la Bojin pentru a determina primarii să plătească, cu celeritate, aceste contracte.

Datorită faptului că unele primării care au încheiat astfel de contracte cu SC Ecomet West SRL nu aveau prevăzute în buget fonduri pentru plata produselor achiziţionate, consilierul judeţean Marcel Mihoc ar fi promis, la data încheierii contractelor, alocarea fondurilor necesare cu ocazia rectificărilor bugetare, se mai arată în documentele citate. În acest sens, pe data de 25 iunie 2014 s-a convocat şedinţa ordinară a CJT, iar pe ordinea de zi a fost discutat şi „proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului rectificat al judeţului Timiş pe anul 2014”.

Procurorii îl suspectează pe Titu Bojin că direcţiona alocări bugetare din bugetul Consiliului Judeţean Timiş către unităţi administrativ teritorial din judeţ, în vederea finanţării contractelor pe care acestea le aveau în derulare cu SC Ecomet West SRL. Sumele de bani obţinute din contracte erau virate în conturile societăţii Ecomet West SRL, administrată de către Marius Didilă, care îl anunţa pe George Didilă, iar acesta îi transmitea lui Bojin şi Mihoc situaţia încasărilor din contractele încheiate, potrivit aceloraşi documente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Ministrul Sănătății a decis schimbarea managerului de la Spitalul Județean Timișoara

În urmă cu câteva minute, ministrul sănătății Alexandru Rafila...

Vicepremierul Sorin Grindeanu caută soluții pentru descentralizarea unor proiecte de infrastructură rutieră

Ministrul Transporturilor, vicepremierul Sorin Grindeanu, susține ideea descentralizării unor...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie