Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara a venit cu precizări referitoare la articolul apărut ieri pe voceatimisului.ro, referitor la un tânăr de 29 de ani care a fost bătut în zona Gării de Nord și care, după ce a apelat la ajutorul jandarmilor, a fost îndemnat să meargă la Spitalul Clinic Municipal Timișoara, iar mai apoi să le prezinte problema polițiștilor.
Drept la replică
„Referitor la articolul dumneavoastră intitulat „Bătaie CRUNTĂ primită de un tânăr în zona Gării de Nord”, publicat pe site-ul Vocea Timişului în data de 17 noiembrie 2015, facem următoarele precizări:
În cursul nopţii de luni/marţi, 16 noiembrie a.c., în jurul orei 23.30, un echipaj de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara, a fost solicitat prin intermediul dispeceratului, la sediul unităţii din Timişoara, de pe strada Gh. Bariţiu, unde s-a prezentat o persoană de sex masculin, care prezenta urme de lovituri şi sânge la nivelul feţei, vădit aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Ulterior, bărbatul a fost identificat ca fiind C.A.V. în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul în judeţul Gorj .
Întrebat fiind despre împrejurările care au dus la rănile pe care le avea, acesta nu a putut face precizări în ceea ce priveşte locul producerii conflictului dar precizat că a fost lovit de mai multe persoane.
Echipajul de jandarmi a solicitat de urgenţă un echipaj SMURD prin intermediul numărului unic de urgenţă 112. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Clinic Municipal Timişoara în vederea acordării îngrijirilor medicale.
Totodată, persoanei în cauză, i-a fost adus la cunoştinţă faptul că poate depune plângere în termenul legal, la secţia de poliţie competentă teritorial.
Referitor la expresiile folosite de către dumneavoastră, „aceştia l-au pasat cu indolenţă, spunându-i că nu pot face nimic” şi ”aceştia nu l-au luat în considerare”, precizăm următoarele:
Jandarmii i-au acordat lui C.A.V. toată atenţia necesară, însă acesta nu a putut da lămuriri, nici măcar cu privire la locul unde s-a produs conflictul în care a fost implicat, neputând furniza informaţii cu privire la persoanele care l-au agresat, contrazicându-se în permanenţă în răspunsurile date, pentru începerea demersurilor.
Jandarmii au solicitat de îndată prezenţa unui echipaj SMURD pentru transportarea acestuia la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale.
În executarea atribuţiilor prevăzute de lege, jandarmii acţionează întotdeauna în sprijinul cetăţenilor, asigurarea drepturilor cetăţeneşti reprezentând o prioritate a Jandarmeriei Române”, a precizat Jandarmeria Română în legătură cu acest caz.