Dacă în urmă cu câteva luni vă prezentam mai multe situații în care clienții unei companii naționale care furnizează servicii de telefonie fixă și mobilă, internet fix și mobil, dar și de cablu tv, situații in care clienții plăteau pentru un anumit pachet de servicii și primeau… deservicii. Azi, avem parte de o nouă ”pățanie”, însă de acestă dată din cauza incompetenței unui salariat, care mai are și activitate directă cu publicul.

Un timișorean, client fidel al companiei de telecomunicații Vodafone, și-a achiziționat încă de pe data de 21 martie 2014 un abonament Turbo 100 4G, care oferă servicii de date (internet) 4G, la viteze cu mult peste cele 3G care se găsesc în majoritatea abonamentelor. Costurile cu un astfel de abonament nu sunt nici ele de neglijat, tariful lunar fiind de 25 de euro/luna.

Odată făcut abonamentul, clientul nu a verificat (și nici nu prea avea cum) faptul că SIM-ul primit nu este compatibil 4G, ci este unul ”simplu”, 3G. Asta avea să descopere abia astăzi, după îndelungi ”săpături”. ”Sâmbătă și duminică am constat că nu am internet cu modemul respectiv, motiv pentru care am sunat la serviciul clienții. După ce că este extrem de dificil de ajuns la acest serviciu, prin intermediul telefonului, am fost îndrumat să mă prezint la un magazin al companiei, luni dimineață, ceea ce am și făcut. Am mers la magazinul Vodafone, de lângă Bega. Eu am constatat până acum, deși nu foloseam zilnic acel modem că viteza internetului este extrem de scăzută, dar mi-am spus că, probabil, sunt ceva probleme din diferite motive ce țin de furnizor, și sunt temporare. Se și deconecta extrem de des și tocmai de aceea am zis că trebuie să rezolv într-un fel această situație și luni dimineață m-am prezentat la un băiat pe nume Mihai, care mi-a făcut ziua un calvar” ne-a explicat timișoreanul, revoltat.

Odată ajuns în fața angajatului Vodafone, după ce a stat la coadă mai bine de jumătate de oră, clientul a fost ”rezolvat” repede de ”Mihai”. ”Dumneavostră nu mai aveți abonament la noi, a fost anulat!” i-a explicat tranșant angajatul firmei de telecomunicații. ”Este adevărat că am avut un abonament, de altă natură, pe care l-am reziliat, legal, în 2012, dar este cu totul altceva” i-a spus clientul, însă acesta pare să fi vorbit degeaba, întrucât ”Mihai Viteazu” avea să-l trimită ”la plimbare” pe un ton deloc pertinent pe clinetul nemulțumit. Văzând că nu reușește să rezolve situația la ”shop”, clientul a sunat la București, pentru a cere asistență telefonică. Și a primit-o!

Angajatul de la call-center, pe un ton deloc asemănător cu cel al lui Mihai, avea să-l informeze pe client că ”nu este anulat abonamentul. Îmi cer scuze că trebuie să-l contrazic pe colegul meu din magazin, dar nu este deloc anulat abonamentul. Nu știu cum a putut colegul meu să facă această eroare pentru că abonametul dumneavoastră nu este anulat. Aveți un abonament mai vechi, care a fost închis în 2012. Îmi cer scuze pentru ceea ce v-a spus colegul meu, dar dacă aveți posibilitatea am rugămintea să mergeți înapoi în magazin să nu mai stați la coadă, să mergeți la unul dintre colegi să cereți un SIM 4G și reveniți cu un apel să vă facem noi schimbul fără niciun fel de problemă” a spus bărbatul de la capătul firului. Zis și făcut, însă replica lui Mihai a venit din nou, la fel de tăios: ”Dacă vreți să vorbiți cu mine trebuie să vă luați număr de ordine, să stați la rând, din nou, și apoi putem discuta!”, fapt ce l-a făcut pe clientul și-așa revoltat să ia foc! ”Vreau să vorbesc cu un șef de unitate, cu directorul… Cine mă poate ajuta?” a întrebat timișoreanul, iar peste câteva secunde avea să ajungă în fața sa tocmai șeful magazinului, care a rezolvat problema în nu mai mult decât 3 minute!!!

Iată că pregătirea profesională a unora dintre angajați lasă de dorit din nou și, din nou se dovedește faptul că, fie în sectorul bugetar, fie în cel privat, e plin de ”profesioniști” în aceeași măsură! E GRAV domnilor care angajați personal necalaificat și care ar fi mai potrivit ca angajat undeva în câmp sau în pădure, unde să nu aibă ”de-a face” cu oameni!!!

[jwplayer mediaid=”57383″]