Jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara au desfășurat, în zilele de 16 și 17 februarie 2019, acțiuni pe linia combaterii comerțului cu produse contrafăcute sau cu produse de contrabandă.
Pe timpul acțiunilor desfășurate în zona piețelor din municipiul Timișoara, au fost depistate două persoane care comercializau recipiente din sticlă ce aveau, în conținut, un lichid cu miros specific de parfum și care purtau numele unor mărci consacrate.
Existând suspiciunea că parfumul este contrafăcut și având în vedere faptul că ”punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, constituie infracţiune prevăzută şi sancţionată de Legea nr. 84/1998 republicată, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală. Toate cele 27 recipiente cu parfum, găsite asupra persoanelor în cauză, au fost ridicate în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.
Pe timpul uneia dintre acțiuni, a mai fost depistată o persoană care comercializa pachete cu țigări despre care există suspiciunea că provin din activități de contrabandă. Jandarmii au stabilit identitatea persoanei și au ridicat, în vederea confiscării, 30 pachete cu ţigări găsite asupra acesteia. Produsele oferite spre comercializare ilicită au fost predate Direcţiei Regionale Vamale Timişoara în vederea luării măsurilor ce se impun.