Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Competitie la CJ Timis: spitalele din judet pot accesa fonduri pentru dotarea cu echipamente medicale

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Spitalele din județul Timiș pot concura pentru fonduri nerambursabile alocate de Consiliul Județean Timiș (CJT) printr-o schemă de minimis. În acest sens, instituția a realizat un ghid care prevede condițiile și criteriile de eligibilitate, precum și modelul de contract ce se va încheia cu beneficiarii schemei. Documentul a fost aprobat în ședința CJT din 29 ianuarie.

CJT dă bani pentru spitale ca urmare a unei ”competiții”. Totul va avea loc cu ajutorul unei ”scheme de minimis” a cărei scop este susținerea și stimularea furnizării de servicii medicale în concordanță cu nevoile reale ale comunității, prin finanțarea de către CJ Timiș a achiziției de echipamente medicale.

Vizate sunt unitățile sanitare din Sânnicolau Mare, Făget, Jimbolia, Deta și Lugoj. Finanțarea solicitată nu trebuie să depășească 200.000 de euro, iar ghidul exclude posibilitatea alocării fondurilor unei activități a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanțare.

Fondurile se acordă pe an bugetar, iar principiile care stau la baza acordării de finanțare sunt eficacitatea utilizării fondurilor publice, prin folosirea sistemului concurențial și transparența în modul de alocare a banilor, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra. ”Vorbim de o premieră, fiind pentru prima dată în istoria Consiliului când se lansează o schemă de finanțare a spitalelor. Am alocat o sumă de trei milioane de lei pentru o perioadă de trei ani. Practic, unitățile sanitare vor intra într-o competiție transparentă pentru accesarea finanțării nerambursabile, ceea ce va conduce la selectarea proiectelor cu cel mai mare impact în comunitate. Ne dorim să direcționăm banii, în cel mai transparent mod posibil, acolo unde e cea mai mare nevoie de ei”, a explicat social-democratul de la conducerea celui mai vestic județ al României.

Nu este pentru prima dată când CJ Timiș investește în sănătate. Spitalului Județean, cea mai mare unitate spitalicească din vestul țării, i-au fost alocate în bugetul pe anul trecut aproape 5 milioane de euro. În plus, instituția a alocat 1,5 milioane euro pentru finalizarea Centrului de Mari Arși de la Timișoara, fiind mari șanse ca acesta să devină funcțional la sfârșitul lunii mai. De asemenea, cel mai recent proiect major lansat de instituție prevede construcția unei noi maternități, investiție de 12 milioane de euro, finanțare europeană.

Ghidul de accesare a fondurilor prin schema de minimis poate fi consultat AICI.

- Advertisement -
Radu Constantin
Radu Constantinhttp://www.voceatimisului.ro
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore