Eugen Tomac a fost ales preşedinte al Partidului Mișcarea Populară. A fost singurul candidat

Redacția
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

Singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al PMP, Eugen Tomac, a fost ales pe această funcție duminică, 8 februarie 2015. Acesta a fost votat de 694 de persoane, în timp ce opt dintre colegii săi de partid au votat împotriva deputatului PMP. La Congresul celor din PMP a participat și fostul președinte al României, Traian Băsescu.

Odată cu alegerea lui Eugen Tomac a fost votată şi echipa cu care va colabora, urmând ca Dorel Onaca să ocupe funcţia de secretar general al partidului, în timp ce Siegfried Mureşan pe cea de prim-vicepreşedinte.

„Sunt convins că împreună cu preşedintele Traian Băsescu, PMP va câştiga alegerile şi va repune pe hartă România acolo unde-i e locul, alături de celelalte naţiuni europene. Începând de mâine începe o nouă etapă din viaţa PMP”, a declarat Tomac, care a explicat că-și dorește ca în 2016 să-i găsească pe reprezentanţii PMP, „cu fruntea sus” şi „să spulbere acest USL dolofan, care s-a diminuat uşor”.

De asemenea, la congres, au fost votaţi vicepreşedinţii PMP şi secretarii executivi ai partidului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE