Sărbătoarea Intrării lui Hristos în Ierusalim este cunoscută în popor sub denumirea de Florii. Părintele profesor Ene Branişte afirma că această sărbătoare se mai numea şi Duminică aspiranţilor la Botez, deoarece în această zi catehumenii, care fuseseră admişi la Botez, mergeau la episcop pentru a primi Crezul că mărturisire de credinţă. Această duminică a purtat şi denumirea de Duminică graţierilor, pentru că în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri.

Biserica vede în această sărbătoare înaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce. El putea să evite moartea, însă, o primeşte de bună voie pentru a o birui. Lui nu-i este impusă moartea ca o necesitate, aşa cum ne este impusă nouă. De aceea El moare pentru alţii, nu pentru Sine. El nu avea păcatul imprimat în firea Sa, că noi toţi, pentru că S-a născut ca om prin voia Sa.

Existând din veşnicie că Dumnezeu, El a luat firea omenească, dar a încadrat-o în ipostasul dumnezeiesc. Dacă s-ar fi născut ca orice om din păcat, prin pasiune omenească, ar fi murit pentru El şi nu pentru noi. Ar fi rămas în moarte că orice om, deci nu ar fi înviat. Intrarea în Ierusalim este o prefigurare a Intrării în Ierusalimul ceresc. Astfel, nu întâmplător noi cântăm în noaptea de Paşti: „Luminează-te, luminează-te noule Ierusalim”.

În legătură cu acest eveniment, evanghelistul Matei notează: „Spuneţi fiicei Sionului: Iată împăratul tău vine la tine blând şi şezând pe asina, pe mânz, fiul celei de sub jug” (Matei 21, 5).

Floriile şi mânzul asinei

În interpretarea Sfinţilor Părinţi, asina preinchipuie poporul iudeu, în timp ce mânzul prefigurează neamurile care urmau să fie chemate la credinţă.

Această interpretare este dreaptă, pentru că ştim că iudeii îl vor prigoni pe Hristos şi păgânii Îl vor primi. Cei mai mulţi dintre păgâni vor fi purtători de Hristos de-a lungul istoriei şi vor intra cu El în Ierusalimul de sus, în Împărăţia cerurilor.

„Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru El şi I le-au făcut Lui”. În general, ucenicii au înţeles foarte puţin din ceea ce s-a întâmplat cu Învăţătorul lor până când El le-a sporit înţelegerea (Luca 24,45) şi Duhul lui Dumnezeu i-a luminat cu limbi de foc. Numai atunci au priceput ei toate lucrurile, aducandu-si-le aminte.

Sfântul Ignatie Brancianinov vede în „Mânzul asinei” şi altceva. Acest mânz îl descoperă pe omul mânat de pofte dobitoceşti, lipsit de libertatea sa duhovnicească, legat de împătimire şi de obişnuinţa vieţii trupeşti. Învăţătura lui Hristos desface asinul de iesle, adică de împlinirea voii păcătoase şi trupeşti. După aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, îşi pun pe asin hainele: pe el Se aşază Domnul şi săvârşeşte pe el intrarea în Ierusalim.

Asta înseamnă că după ce omul părăseşte viaţa păcătoasă, este adus la Evanghelie şi îmbrăcat, că în nişte haine apostoleşti, în cunoaşterea lui Hristos şi a poruncilor Lui. Atunci Se aşază pe el Domnul, arătându-i-Se duhovniceşte şi sălăşluind duhovniceşte în el, precum a binevoit a făgădui: „Cela ce are poruncile Mele şi le păzeşte pe ele, acela este cel ce Mă iubeşte: şi cel ce Mă iubeşte, iubit va fi de Tatăl Meu. De Mă iubeşte cineva, a grăit El, cuvântul Meu va păzi; şi Eu îl voi iubi pe el, şi Mă voi arăta lui; şi Tatăl Meu îl va iubi pe el, şi la el vom veni, şi locaş la dânsul vom face” (Ioan 14, 21, 23).

Astfel, Hristos Se aşază pe însuşirile fireşti ale omului care s-a supus Lui, care şi-a însuşit învăţătura Lui cea atotsfanta, şi îl aduce, şezând pe el, în cetatea duhovnicească a lui Dumnezeu, în Ierusalimul al cărui ziditor este Dumnezeu, nu omul.

Mulţimea Îl primeşte pe Mântuitorul în Ierusalim cu aceste cuvinte: „Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana intru cei de sus!” (Matei 21, 9). Învierea lui Lazăr era cauza căreia i se datora, în cea mai mare măsură, această primire însufleţită. Dar să nu uităm, că acelaşi popor care-L slăvise şi-L primise că pe un împărat, peste câteva zile va strigă, incitat de farisei şi de cărturari: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”.

Evreii care participau la această sărbătoare, aşteptau de la Hristos să fie un conducător care să modifice situaţia politică în folosul lor, şi nu un Dumnezeu coborât printre oameni, spre a-i izbăvi de păcat. E adevărat că au existat şi mulţi iudei care s-au dăruit Domnului, crezând în El fără şovăială.

Floriile şi ramurile de salcie

După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitorul cu ramuri de finic, Biserica Ortodoxă a rânduit ca în această zi să împartă credincioşilor ramuri de salcie binecuvântate. Ramurile de salcie simbolizează biruinţă asupra morţii.

În duminica Floriilor, Biserica a rânduit să fie dezlegare la peste. În seara acestei duminici, încep deniile din săptămâna Sfintelor Patimi, scrie crestinortodox.ro.