Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Ghid pentru a-ţi lua taxa auto înapoi de la Fisc

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Ghid pentru a-ţi lua taxa auto înapoi de la Fisc 1Ordonanţa pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii ale Legii nr.9/ 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege a fost aprobată prin Legea nr.185/2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/ 2012. Potrivit ANAF, ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.1/ 2012 a fost aprobată fără modificări, iar prevederile acesteia au fost aplicate începând cu data de 31.01.2012. Iată care sunt condiţiile pentru recuperarea banilor şi cine sunt cei care pot beneficia de restituirea sumelor, potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Legea se aplică acelor contribuabili care au achitat taxa pe poluare pentru autovehicule începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a Legii nr.9/2012 iar aceasta este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea formulei de calcul din această lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România. Actul vizează şi contribuabilii care au achitat, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr.9/ 2012 şi data intrării în vigoare a Ordonanţe de urgenţă a Guvernului nr.1/ 2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule rulate, ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate în România şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule şi care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Alte tipuri de restituiri

Valoarea reziduală a taxei se restituie contribuabililor care au plătit taxa şi, ulterior, autovehiculul a fost scos din parcul auto naţional. De restituire beneficiază şi contribuabilii care, în baza unei hotărâri definitive şi irevocabile a instanţei judecătoreşti competente, au dreptul la restituirea sumelor reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule/taxă specială pentru autoturisme şi autovehicule/taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Potrivit prevederilor Legii nr.9/ 2012, persoanele fizice sau juridice au obligaţia de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele dobândite/deţinute şi/sau au dreptul la restituirea unor sume reprezentând diferenţe dintre taxa de poluare achitată conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr.140/ 2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi taxa pentru emisiile poluante datorată potrivit Legii nr.9/ 2012.

O.T.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore