Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Greu de ucis! Prof. Dr. Lazar Fulger nu se lasa evacuat cu afacerile din Spitalul Judetean Timisoara

- Advertisement -

Fără doar și poate, profesorul Lazăr Fulger, șeful Secției Clinice de Chirurgie II din cadrul Spitalului Județean Timișoara, este unul dintre cei mai competenți chirurgi din România.

Și pentru că e competent, pe lângă slujba de la stat și cea de cadru didactic al UMF Timișoara, dr. Lazăr mai coordonează, controlează sau deține, sub diverse forme: Centrul medical “Sfânta Maria” Timișoara, este director adjunct al Centrului de Chirurgie Laparoscopică și Microchirurgie a UMFT,
Vicepreşedinte al Societății Române de Chirurgie, președinte al Societății de Chirurgie Digestivă Timișoara, vicepreşedinte al Asociației Române de Telemedicină și Aplicații Spațiale pentru Sănătate, președinte de onoare al Asociației Române de Chirurgie Endoscopică (ARCE), membru în Comitetul de Cercetare al Asociației Europene de Chirurgie Endoscopică (EAES), președinte fondator al Societății Române de Coloproctologie și, nu în ultimul rând, și președinte al Colegiului Medicilor Filiala Timiș.

La care se mai adăuga, o serie de activități comerciale, îngrijiri paleative, investiții imobiliare și funciare, construcții și, ca tot tacâmul medical să fie complet, alimentație publică și comerț en-detail la locul principal de muncă. Adică, chiar în holul principal al Spitalului Județean Timișoara!

Totul a început sau, mai bine zis, a fost descoperit, în anul 2014, ca urmare a unui audit al Curții de Conturi Timiș. Pe lângă o altă serie de aspecte grave, care concluzionau mereu că Spitalul Județean Timișoara nu era altceva decât o vacă de muls, raportul întocmit de auditori a mai subliniat un aspect: un spațiu de 193 de metri pătrați de la intrarea principală în spital a fost cedat, în anul 2002, printr-un contract de închiriere, pe o perioadă “incertă” și la un preț de dumping.

Astfel, cele două spații comerciale, aflate atât în stânga și cât în dreapta intrării principale din Spitalul Județean Timișoara, au fost scoase la mezat pentru SC Ikebaba SRL pentru o chirie modică de 6,05 RON, în timp ce alți vecini scot din buzunar chiar și 721 RON pe metrul pătrat, la ora actuală. Norocosul câștigător al loteriei? Prof. Dr. Lazăr Fulger, printre altele, coproprietar la SC Ikebana SRL!

Revenind, contractul fost parafat, la 12 aprilie 2002, între SCJUT și SC Ikebana SRL, în primă fază, pe o perioadă de 5 ani, cu mențiunea fabuloasă ca, la scadentă, închirierea urma să se prelungească, de drept, “până la amortizarea investiției”. Probabil că de aceea a fost și fixată chiria de cca 6 RON/mp, tocmai ca spațiile să rămână, pe viața, în inventarul SC Ikebana SRL!

Nu că investiția ar fi fost vreuna fabuloasă: cca 65.000 euro. Oricum, în 2006, înainte de scandentă, clauza “națiunii celei mai favorizate”, a fost reactivată, noul act adițional consfințind pomană de cca 6 RON/mp și pecetluind faptul că “sumă să se reactualizeze anual, în funcție de rata inflației, și fiecare modificare a cuantumului chiriei să fie prevăzută prin act adițional la contractul de închiriere”. Cam asta a fost tot pentru ca, până în anul 2014, la data controlului Curții de Conturi, nimeni nu i-a mai deranjat pe cei de la SC Ikebana SRL, cu atât mai puțin să îndrăznească să-i tulbure liniștea și confortul economic al prof. Lazăr Fulger.

Cu alte cuvinte, din 2002 până în 2014, firma renumitului medic nu a avut parte de niciun soi de indexare a chiriei, cea mai bună dovadă că, timp de 12 ani, economia României a fost mai mult decât stabilă și predictibilă.

Una mie, una ție

Contractul senzațional, încheiat între SCJUT și SC Ikebaba SRL, mai conține un aspect demn de cartea recordurilor: se stipulează că jumătate din valoarea chiriei lunare va reprezenta chiria pentru spațiul închiriat, iar cealaltă jumătate va reprezenta parte din valoarea investițiilor, efectuate de chiriaș, în amenajări.

Adică, unitatea spitalicească, aflată dub controlul statului român, se obligă să factureze doar jumătate din chiria calculată, cealaltă parte a datoriei, neevidențiată în nici un fel în actele SCJUT, intră… la capitolul amortizare! Cu alte cuvinte, nu părăsea buzunarul celor de la SC Ikebaba SRL.

Pentru a lămuri misterul și cuantumul investiției, “în vederea recunoașterii fiscale a amortizării investițiilor efectuate la amenajarea spațiului din incinta Spitalului Județean de către SC Ikebana SRL”, auditorii publici externi au solicitat Administrației Județene a Finanțelor Publice Timiș din cadrul DGRFP Timișoara un control operativ cu privire la acest aspect. Și s-a stabilit, negru pe alb că, chiar așa cu țârâita, societate comercială și-a recuperat fiscal investiția de 212.104,95 lei, încă din anul 2009!

Unde mai pui că, în perioada contractuală, 2002-2012, SC Ikebana SRL a avut un profit, conform actelor contabile, de 18.856.442 lei. Să ne ierte Dumnezeu: dacă nici la așa un profit, de cca 4 milioane de euro, în 10 ani, te plângi că nu ţi-ai amortizat investiția de circa 65.000 euro, atunci înseamnă că managementul buticurilor a fost defectuos și nu oportunitățile de afaceri, puse la dispoziție de SCJUT, prin vadul comercial abundent, sunt de vină. Adevărul e că medicina are și latura ei comercială, dar nu e suficient!

Instanţa dispune evacuarea

Imediat după finalizarea controlului, SCJUT a fost obligată de către auditori să repare nedreptatea, să se adreseze instanței de judecată, să recupereze daunele și să evacueze chiriașul. Procesul a început în 2014, la 21 septembrie 2016, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de către reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara (SCJUT) în contradictoriu cu pârâta SC Ikebana SRL, constatând că fiind încetat contractul de închiriere din 12 aprilie 2002 și dispunând evacuarea firmei respective din spațiul ce face obiectul contractului de închiriere!

Sentința a fost atacată cu apel de SC Ikebana SRL atacând-o cu apel, astfel ca, în data de 18 aprilie 2019, Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat, definitv și irevocabil, tot pentru evacuare și recuperarea diferențelor de chirie. Astfel, pe data de 2 mai ac, SCJUT informează chiriașul ca, în termen de 5 zile, este obligat să părăsească cele două spații.

Reprezentanții SC Ikebana SRL semnează că au luat la cunoștința, dar nu se lasă duși decât… în anul 2039, motivând, chipurile, o expertiză extrajudiciară care, în baza unor calcule mai ceva ca cele ale lui Alan Turing, celebrul matematician și scriptolog britanic, arată data exactă a amortizării investiției: 31 mai 2039.

Astăzi, cu sentința definitivă și irevocabilă în mâna, conducerea SCJUT se uită la SC Ikebaba SRL, ca la poartă nouă, în căutarea unui executor judecătoresc, cu cel puțin o pereche de testicole, care să-l ia de turul pantalonilor pe prof. Dr. Lazăr Fulger și să-i limiteze activitatea, strict în blocul operator și pe etajul la care funcționează clinica de chirurgie II. Pe de altă parte, prof Lazăr nu se lasă dus cu una cu două, nici în ceasul al doisprezecelea, căutând, de ce nu, o cale extraordinară. De înțelegere sau de atac, asta rămâne de văzut…

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore