Nesimţiţii din traficul de pe la noi sau cazurile trei, doamne, şi toţi trei FOTO

Redacția
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

Cazul nesimţitului numărul unu: posesorul Volkswagen-ului Golf, cel mai probabil un student ingrat şi plictisit. Acesta şi-a parcat autovehiculul în faţa bibliotecii ce aparţine de Universitatea Politehnică, blocând o maşină parcată regulamentar. Nefericitul în cauză a fost nevoit să aştepte mai bine de două ore, până în momentul în care pseudo-şoferul şi-a finalizat d’ale cotidianului şi, în bunătatea sa, a considerat că poate permite şi altor persoane să-şi continue ziua.

În cazul cu numărul doi întâlnim 3 distinse personaje, dintre care am putea trage de păr o scuză pentru şoferul Opel-ului pe motiv că ar putea întreprinde o acţiune economică, să zicem. În rest … se pare că respectivul are Jeep, dar nu are teren, iar probabil posesorul de Polo a vrut să se aşeze pe bancă, cu maşina, poate la Arad.

Ultimul, dar nicidecum cel din urmă, caz îl regăseşte în imagini, proptit pe strada Pestalozzi în faţa hotelului NH, pe stimabilul posesor al unui Ford Kuga. Un alt „monsieur” plecat în căutarea bunului-simţ.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE